Comandantul Armatei Naționale: Mulțumesc UE pentru ajutorul acordat
Comandantul Armatei Naţionale a Moldovei, generalul Eduard Ohladciuc, i-a mulţumit Uniunii Europene pentru asistenţa acordată la modernizarea forţelor armate.

El a declarat acest lucru la o întâlnire de la Chişinău cu comandantul militar al UE, generalul Robert Brieger, menționând că alegerea R. Moldova de a adera la UE este neclintită, transmite Știri.md cu referire la Infotag.
„Avem nevoie de o armată modernă şi modernizată care să contribuie la menţinerea păcii în regiune, precum şi la protejarea ţării. Pe această cale, primim invariabil sprijin, pe care îl apreciem foarte mult”, a menţionat Ohladciuc.
Potrivit lui, o realizare importantă pe calea integrării europene a fost programul Instrumente UE pentru pace, la care a aderat şi Moldova.
„În cadrul acestui program a fost primit primul lot de ajutor. Iar întregul program este estimat la 87 de milioane de euro. Către 2024 privim cu optimism, contând pe modernizarea armatei, pentru a răspunde în mod adecvat provocărilor hibride la adresa Moldovei”, a spus Ohladciuc.
Generalul Brieger a exprimat deschiderea UE în interacţiunea cu partea moldovenească, cu luarea în considerare a parcursului european de dezvoltare ales de Republica Moldova.