main logo
473

Codreanu cere demisia conducerii direcției Educație Buiucani. Ce l-a nemulțumit

Primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, cere demisia benevolă a conducerii direcției Educație Buiucani.

Codreanu cere demisia conducerii direcției Educație Buiucani

Despre aceasta a scris edilul pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md.

Codreanu se arată nemulțumit de felul în care direcția Buiucani a organizat licitațiile organizate.

"Când știu cât de greu m-am luptat pentru fiecare leu în CMC ca în premieră bugetul pentru reparația grădinițelor să fie mărit de 4 ori și să ajungem să modernizăm 110 grădinițe într-un an nu pot să accept că unii funcționari să cheltuie banii publici pe mașini noi de serviciu, știind că sunt probleme mai importante în sistem.

Cum poți să repeți de 4 ori procedurile de licitație doar pentru a procura automobil nou Skoda de 230 de mii de lei și să încerci să cumperi prin licitații 8,5 tone de pere olandeze, care deși sunt luate angro costă cât cele din magazin?", a scris Ruslan Codreanu.

Totodată, acesta și-a cerut scuze de la locuitorii Capitalei pentru acțiunile rușinoase ale unor funcționari.

"Vreau să îmi cer scuze față de toți locuitorii Capitalei pentru ipocrizia de care dau dovadă unii șefuleți plătiți din buzunarele chișinăuienilor și le mulțumesc tuturor celor care mă atenționează și mă ajută în a depista astfel de cazuri. Orice demisie este rușinoasă pentru mine în primul rând pentru că nu m-am făcut înțeles bine că tot ce-mi doresc este un aparat administrativ eficient care să lucreze pentru viitorul orașului. Sper însă ca acest caz, al doilea de luna asta, să fie o lecție pentru toți funcționarii Primăriei. În același timp, regret că unii șefi care irosesc bani publici pentru confortul personal umbresc munca oamenilor onești care se dedică zilnic și își fac lucrul cu demnitate", a conchis Codreanu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării