CNED: Peste 170 de familii au aplicat deja la programul Casa Verde
Peste 170 de familii au aplicat deja la Produsul de finanțare „Casa Verde” pentru a-și eficientiza energetic locuințele și a-și reduce facturile la energie.

Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), în primele zile de la lansarea acestui produs de finanțare, parte a Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial (FEERM), interesul cetățenilor a fost unul semnificativ, transmite Știri.md.
„Prin „Casa Verde” statul susține investițiile în locuințe durabile și contribuie astfel la reducerea consumului de energie, la scăderea facturilor și la protejarea mediului înconjurător”, au menționat membrii CNED.
Familiile care dețin case individuale pot accesa finanțare prin „Casa Verde”, pentru a-și eficientiza consumul de energie. Programul, lansat la 3 iulie, oferă până la 200.000 de lei fiecărui beneficiar, acoperind maximum 50% din costul măsurilor eligibile, restul sumei urmând să fie acoperit de solicitant.
Gospodăriile casnice sunt eligibile pentru finanțare dacă au cel puțin un copil minor la data înregistrării cererii. Casele trebuie să fie înregistrate în registrul bunurilor imobile sau în registrul autorităților administrațiilor publice locale. Sunt eligibile și casele în proces de construcție. Aplicarea la program se face prin accesarea paginii web: www.feerm.md. Odată autentificat, utilizatorul va complete nouă secțiuni din cadrul Produsului și va trimite cererea. Statutul cererii va fi urmărit în sistemul informațional FEERM.