main logo
521

CNAS lansează Centrul de Apel specializat

Persoanele care au întrebări ce țin de stabilirea, calcularea sau plata indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă pot obține informații la numărul de telefon: 022 257 777.

CNAS lansează Centrul de Apel specializat

Centrul de Apel specializat a fost lansat astăzi, 13 septembrie, de către Casa Națională de Asigurări Sociale, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al CNAS se menționează că Centrul de Apel va avea un program de lucru de luni până vineri, între orele 8.00 și17.00. Apelurile vor putea fi efectuate la tarif ordinar de la telefonul fix sau mobil, din orice localitate a Republicii Moldova sau din străinătate.

Din 1 iulie 2019, conform modificărilor operate în legislație, casele teritoriale de asigurări sociale stabilesc, calculează și plătesc indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă din contul bugetului asigurărilor sociale de stat, începând cu a șasea zi de incapacitate temporară de muncă. Aceasta se referă la boli obișnuite sau la accidente nelegate de muncă. Prestațiile menționate se achită de către CNAS beneficiarilor prin intermediul prestatorilor de servicii de plată.

Centrul de Apel este organizat din mijloacele bănești ale CNAS și este unul experimental. Entitatea este deschisă pentru propuneri de perfecționare a activității acestui centru.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării