CNAS anunță deţinătorii de carduri bancare despre finanţarea pensiilor
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că a fost executată finanțarea pensiilor și alocațiilor sociale ale beneficiarilor care dețin carduri bancare. Valoarea finanțării a constituit suma de 2032 milioane de lei.

Banii vor fi disponibili după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay), transmite Știri.md.
În context, CNAS a reamintit persoanelor asigurate despre posibilitatea de accesare și verificare a contului personal de asigurări sociale prin intermediul serviciului electronic Acces CPAS, serviciul care oferă posibilitatea vizualizării și imprimării informației acumulate la contul personal ce reflectă datele angajatorului, perioada de activitate, fondul de retribuire a muncii și alte recompense, contribuțiile de asigurări sociale calculate și transferate la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Persoanele care au nevoie de mai multe informații pot contacta Centrul de Apel al CNAS la numărul de telefon 022-257-777.