main logo
909

CNAM spune că nu are restanţe de plăţi către instituţiile medicale

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) și-a onorat până în prezent obligațiile contractuale, stabilite în contractul de prestare a serviciilor medicale (punctele 4.2. și 4.4.), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1636/2002.

CNAM spune că nu are restanţe de plăţi către instituţiile medicale

Astfel, CNAM a efectuat lunar plăţile în avans în mărime de până la 80% din 1/12 parte din suma contractuală, transmite Știri.md.

De asemenea, pentru perioada ianuarie-iulie, CNAM a achitat integral, în volumele prevăzute de contract, la finele lunii următoare perioadei de raportare, pentru serviciile medicale raportate și facturate de către prestatorii de servicii medicale.

Totodată, menționăm că, urmare a majorării/unificării tarifului (în cuantum de 8.932 de lei) pentru tratamentul pacienților confirmați cu COVID-19, aprobat prin Ordinul comun al MSMPS și CNAM nr. 371/85-A din 26.04.2021, s-a impus necesitatea revizuirii în măsură deplină a volumului mijloacelor financiare destinate acoperirii cheltuielilor suportate de instituțiile medico-sanitare publice (IMSP) pentru tratamentul pacienților cu COVID-19.

Reieșind din cele enunțate, dar și ținând cont de tendința generală a executării volumelor contractuale cu toate IMSP, CNAM a înaintat la proiectul de rectificare a Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2021 propuneri de majorare a cheltuielilor fondului de bază, inclusiv pentru tratamentul infecției COVID-19, dat fiind faptul că majoritatea instituțiilor medico-sanitare publice contractate pe Programul special „Infecția cu Coronavirusul de tip nou (COVID-19)” au supraîndeplinit volumele contractuale privind programul respectiv.

Urmare a aprobării modificărilor menționate, CNAM va revizui sumele contractuale, luând în considerare noul tarif și supraîndeplinirile înregistrate.

Totodată, suma integrală pentru luna august 2021 urmează a fi transferată, cu respectarea prevederilor contractuale, până la finele lunii septembrie, iar la data de 20.09.2021 au fost efectuate plățile aferente suplimentului COVID-19, conform facturilor fiscale prezentate de IMSP, în sumă de 6,9 milioane de lei.

Vezi și:

Spitalele nu au bani pentru tratarea infectaților: Datorii de milioane

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării