CNAM: 36 persoane au beneficiat gratuit în 2023 de implant cohlear
36 de persoane cu probleme de auz au beneficiat în anul 2023 de implant cohlear acoperit din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) în cadrul programului special „Implant cohlear”, cu 17 persoane mai mult comparativ cu anul 2022. Astfel de intervenții au fost efectuate la 14 copii și 22 adulți.

Potrivit Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), operația de implant cohlear se numără printre cele mai costisitoare cazuri finanțate din fondurile AOAM, transmite Știri.md.
Costul mediu al unui caz tratat, inclusiv consumabilele costisitoare, a fost anul trecut de circa 447.000 de lei. Pentru cele 36 intervenții, în 2023, din fondurile AOAM au fost alocate peste șaisprezece milioane de lei.
Intervențiile de implant cohlear sunt realizate în două instituţii medico-sanitare publice contractate de Compania Națională de Asigurări în Medicină, şi anume: Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Institutul Mamei și Copilului.
Pentru anul curent, în cadrul programului special „Implant cohlear” au fost contractate 32 de cazuri în valoare totală de circa 14 milioane de lei.
Implantul cohlear este un dispozitiv care permite procesarea sunetului și vorbirii pentru persoanele cu pierdere severă a auzului. Pentru prima oară, astfel de operații au fost acoperite de asigurarea medicală obligatorie în 2020 în cazul copiilor, iar începând cu anul 2021, de aceste intervenții beneficiază și adulții, conform indicațiilor medicale.