main logo
907

Clipe de groază la Floreşti: Fiul a încercat să îi dea foc mamei sale

Un tânăr de 19 ani din oraşul Făleşti a încercat să-i dea foc propriei mame şi apartamentului în care cei doi locuiesc.

Teribilism la Floreşti: Fiul a încercat să îi dea foc mamei sale

În această dimineaţă, băiatul s-a întors acasă cu un recipient de un litru şi jumătate plin cu benzină. Imediat după ce a sunat la uşă, fiul a început să o stropească pe mama sa, transmite Ştiri.md cu referire la Publika.

Flăcările au cuprins doar o parte din apartament, iar femeia a reuşit să scape nevătămată. Băiatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Anterior, tânărul a mai fost în vizorul poliţiei din cauza unui comportament agresiv faţă de mama sa.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării