main logo
499

Clădirea Spitalului raional Cantemir a fost eficientizată termic

Clădirea Spitalului raional Cantemir a fost reabilitată termic, în cadrul unui proiect investiţional implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională.

Clădirea Spitalului raional Cantemir a fost eficientizată termicFoto: moldpres

O comisie de recepţie a evaluat recent lucrările desfăşurate la instituţia medicală şi a constatat că acestea au fost efectuate în conformitate cu prevederile legislației, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

"Măsurile de eficiență energetică sunt recunoscute tot mai mult ca un mijloc de a ajunge la aprovizionarea sustenabilă cu energie, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea securității aprovizionării și reducerea costurilor. Iată de ce eficiența energetică este o prioritate pentru noi, iar asemenea proiecte investiționale, cum este cel de eficientizare energetică a Spitalului raional Cantemir, sunt foarte necesare și importante", a estimat Maria Culeșov, directorul ADR Sud.

Proiectul "Reabilitarea termică a clădirii IMSP „Spitalul raional Cantemir", care a demarat în anul 2017, este implementat de ADR Sud din mijloacele Fondului Național de Dezvoltare Regională. Acesta și-a propus drept obiectiv să sporească gradul de confort al blocului chirurgical al spitalului prin eficientizarea consumului de energie termică în interiorul clădirii.

Valoarea lucrărilor în cadrul proiectului dat se ridică la 12,16 milioane de lei.  Acest proiect investițional este în beneficiul celor circa 63 de mii de cetățeni, locuitori ai raionului Cantemir, care se adresează la Spitalul raional pentru a primi asistență și îngrijiri medicale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării