Clădirea Parlamentului, iluminată în semn de omagiu adus victimelor Holocaustului
În această seară, pe fațada clădirii Parlamentului a fost proiectat mesajul „WeRemember”, în semn de respect și omagiu adus celor peste șase milioane de victime ale Holocaustului din întreaga lume.
Foto: Multimedia.parlament.mdPotrivit autorităților, acțiunea reprezintă un îndemn la solidaritate și un apel la promovarea culturii toleranței, în vederea combaterii rasismului, antisemitismului, xenofobiei, precum și altor forme de ură și discriminare, transmite Știri.md.
Inițiativa face parte dintr-o serie de evenimente organizate de Ministerul Culturii în parteneriat cu alte instituții pentru a comemora împreună cu comunitatea internațională victimele Holocaustului și a aduce un omagiu supraviețuitorilor.
Tot astăzi, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la Mitingul național de comemorare a victimelor Holocaustului, care a reunit deputați, miniștri, ambasadori, reprezentanți ai autorităților publice, ai societății civile și membri ai comunității evreiești. Aceștia au ținut un minut de reculegere și au depus flori în amintirea victimelor Holocaustului.
„Comemorarea Holocaustului nu este doar un act de memorie, ci un act de conștiință. Aceasta ne obligă să spunem adevărul despre trecut, să onorăm victimele și să recunoaștem suferința celor care au fost reduși la tăcere. Nu vorbim doar despre o cifră, ci de șase milioane de oameni – copii, mame, tați, bunici – fiecare cu un nume, o poveste, un vis și un viitor care le-a fost curmat. Sunt șase milioane de vieți frânte de ură, intoleranță și dezumanizare”, a menționat Igor Grosu.
În discursul său, președintele Parlamentului a subliniat că, într-o lume în care ura, extremismul și dezinformarea încearcă din nou să divizeze societatea, lecțiile Holocaustului rămân mai actuale ca niciodată.
„A păstra vie memoria victimelor înseamnă a ne opune ferm antisemitismului, xenofobiei, rasismului și oricărei forme de discriminare. Avem datoria să transmitem generațiilor viitoare adevărul despre aceste crime împotriva umanității și să păstrăm valorile păcii, toleranței și libertății”, a adăugat Igor Grosu.
În acest an se împlinesc 85 de ani de la începutul Holocaustului pe teritoriul țării noastre și de la instituirea Ghetoului din Chișinău. În regiunea noastră, peste 300.000 de evrei și romi și-au pierdut viața. Anual, la 27 ianuarie, se marchează Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului, instituită prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din anul 2005. În Republica Moldova, Ziua națională de comemorare a victimelor Holocaustului este marcată din anul 2015, conform unei hotărâri aprobate de Parlament.
Parlamentul Republicii Moldova a condamnat Holocaustul în iulie 2014, adoptând o declarație politică de acceptare a Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel. Declarația politică mai condamnă orice tentative de ignorare și negare a Holocaustului și aduce un omagiu victimelor și supraviețuitorilor acestuia.
![]()