stiri Logo
main logo
main logo
820

Circa 50 de copii cu sindrom Down se nasc anual în Republica Moldova

De Ziua Mondială a Sindromului Down, ne amintim că fiecare persoană are propriul drum și propriul fel de a aduce lumină în jur. Să construim o țară în care fiecare este văzut, ascultat și sprijinit să meargă înainte în felul său. Mesajul a fost transmis astăzi de președinta Maia Sandu.

Circa 50 de copii cu sindrom Down se nasc anual în Republica MoldovaImagine simbol

Oficialul a subliniat că incluziunea începe din gesturi simple: din răbdare, din deschidere și din dorința sinceră de a fi alături, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.

„Lumea devine mai bună atunci când învățăm să ne privim unii pe alții cu mai multă înțelegere și respect. Să construim o țară în care fiecare este văzut, ascultat și sprijinit să meargă înainte în felul său”, a afirmat Maia Sandu.

Sindromul Down nu este o boală, ci o schimbare genetică definitivă, caracterizată prin prezența unei copii suplimentare a cromozomului 21. Organizația Mondială a Sănătății anunță că, la nivel global, unul din o mie de nou-născuți este diagnosticat cu această modificare genetică.

În Republica Moldova, sindromul Down poate fi identificat prenatal prin investigații specifice, precum screeningul biochimic (dublu test, triplu test), efectuate la recomandarea medicului. De asemenea, copiii cu sindromul Down beneficiază de servicii de reabilitare psihoverbală și motorie în instituții specializate, precum: Institutul Mamei și Copilului, Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii, Spitalul Clinic Municipal nr. 1, Centrele medicilor de familie cu specialiști în reabilitare.

După împlinirea vârstei de 18 ani, persoanele cu sindromul Down beneficiază de: evaluare multidisciplinară și consult medical de specialitate, ședințe de kinetoterapie, hidrokinetoterapie și terapie ocupațională, sesiuni cu psihologul, logopedul, psihopedagogul, asistență socială și terapii comportamentale.

La nivel global sunt peste 50 de milioane de oameni care au sindromul Down. Circa 50 dintre aceștia se nasc, anual, în Republica Moldova.

moldpres.md
Publicitatea ta poate fi aici