Circa 400 de localuri din R. Moldova, verificate de specialiștii ANSP
Specialiștii Centrelor de Sănătate Publică teritoriale au efectuat, în perioada 4-17 decembrie, 399 de controale la persoane fizice și juridice pasibile controlului de stat în domeniul sănătății publice, pentru verificarea implementării corespunzătoare a măsurilor de prevenire și control privind infecția COVID-19.

Potrivit datelor ANSP, au fost supuse verificărilor frizerii, farmacii, instituții medicale, de comerț, de producere, instituții de educație și învățământ și obiective care desfășoară alte activități, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.
Ca rezultat, au fost stabilite neconformități la 72 dintre acestea, fiind emise 45 de prescripții sanitare și întocmite 39 de procese-verbale cu privire la contravenție.
Cele mai frecvente abateri constatate au fost: lipsa sau purtarea incorectă a măștilor de protecție de către personal și vizitatori; neasigurarea angajaților cu echipament de protecție individuală; necompletarea registrului de monitorizare a stării de sănătate a angajaților; lipsa registrelor de igienizare a spațiilor sau necompletarea regulată a acestora; lipsa substanțelor biodistructive.
De asemenea, în perioada de referință, specialiștii ANSP au efectuat controale împreună cu angajații Ministerului Afacerilor Interne la 37 de obiective, inclusiv 35 de unități de comercializare a produselor alimentare și nealimentare și două unități de alimentație publică.