Circa 1.000 de militari au donat sânge în campania de primăvară a Armatei Naționale
Aproximativ 1.000 de militari din Armata Națională au participat, pe parcursul lunii aprilie, la campania de primăvară de donare de sânge, organizată în comun cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui.
Foto: moldova1.mdAcțiunea s-a desfășurat în toate garnizoanele din țară, iar în Capitală, zeci de militari au donat sânge încă de la primele ore ale dimineții. Pentru unii participanți, gestul a devenit deja o obișnuință, în timp ce alții au donat pentru prima dată, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„E prima oară când donez. Am decis să particip ca să fac un bine cuiva care are nevoie”, a spus un militar.
Alți donatori au subliniat importanța gestului și impactul acestuia asupra celor aflați în nevoie.
„Donarea de sânge este un gest nobil și fiecare picătură de sânge este o viață salvată. Este a 12-a oară când donez și de fiecare dată când am posibilitatea o fac”, a declarat un alt participant.
„Sunt solidar cu cei care au nevoie de sânge și sprijin. Consider că este un act de consolidare a societății noastre”, a adăugat un militar.
„Donatorilor li se oferă timp pentru relaxare. Militarii pe contract pot pleca acasă, iar ziua următoare donării este destinată recuperării”, a declarat Vadim Ciuhrii.
Reprezentanții Armatei Naționale subliniază că astfel de acțiuni au rolul de a sprijini sistemul medical și de a promova solidaritatea în societate.
Potrivit medicilor, pentru a putea dona sânge, o persoană trebuie să aibă între 18 și 65 de ani, o greutate de cel puțin 50 de kilograme și o stare bună de sănătate.