main logo
3885

Ciochină, printre candidații la Primăria Boldurești: Ce spun oamenii din sat

Nicanor Ciochină, învinuit că ar fi lovit mortal un copil de 14 ani și a fugit de la fața locului, vrea să revină în funcția de primar de Boldurești. După ce instanța a suspendat decizia Consiliului local Boldurești prin care Ciochină a fost desemnat să asigure interimatul funcției de primar al comunei, Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit data alegerilor locale noi care vor avea loc duminică, 18 mai.

Ciochină, printre candidații la Primăria Boldurești: Ce spun oameniiFoto: Colaj știri.md

În cursa electorală s-au înregistrat trei candidați. Printre aceștia – și fostul primar, Nicanor Ciochină. Acesta a fost înregistrat în calitate de candidat independent, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

În competiție mai sunt înregistrați Sergiu Bulicanu și Mihail Lupeica, ambii candidați independenți. 

Raisa Ciurel, mama copilului lovit mortal, spune că intenția lui Ciochină i se pare revoltătoare. „Nu m-am așteptat ca el să vrea iar funcția de primar, pentru că am crezut că nu are curajul să iasă în fața unui sat întreg, să conducă un sat întreg după ce a ucis un copil, după ce a lovit cu mașina un copil și nu l-a durut sufletul, nu l-a mustrat conștiința să se oprească, să încerce să-l ajute, chiar dacă Mihăiță nu avea șanse de a trăi, măcar încerca, însă lui nu-i pasă”, a declarat mama Raisa Ciurel pentru ZdG.

La un an și trei luni de la accidentul din Boldurești care i-a luat viața lui Mihai, un copil de 14 ani, familia acestuia este impusă să supraviețuiască nu doar durerii cauzate de pierderea unui copil, dar și dezamăgirii în lupta lor pentru dreptate. 

ZdG a mers la Boldurești, unde a discutat cu localnicii, mulți sunt de partea primarului inculpat, argumentând că „a fost și este un om bun”. Alții, sub anonimat, au recunoscut că nu vor să vorbească la subiect, pentru că se tem. 

Ciochină a fost de negăsit la Primărie și a acceptat să vorbească cu jurnaliștii ZdG doar la telefon, reproșându-le că „au bulversat tot satul”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării