Eurovision a fost, s-ar putea spune, cel mai nimerit organizator pentru dezbaterea dintre cei șase Spitzenkandidaten, candidații principalelor grupuri politice transnaționale din Parlamentul European, în seara de miercuri 15 mai, transmite Știri.md cu referire la europalibera.org.

E vorba de controversata procedură de desemnare a președintelui Comisiei Europene, al cărui mandat se încheie anul acesta, după alegerile europene.

Jean-Claude Juncker nu se va prezenta încă o dată, lăsând deschisă poarta în fața unei înfruntări între Parlamentul European și țările membre pentru desemnarea celui care va ocupa prestigioasa și puternica funcție.

Cei șase sunt:

1. Manfred Weber, Partidul Popular European (PPE)

2. Frans Timmermans, Partidul Socialiștilor Europeni (PES)

3. Margrethe Vestager, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (Alde)

4. Nico Cué, Stânga Europeană (EL)

5 Ska Keller, Partidul European al Verzilor (EGP)

6. Jan Zahradil, Alianța Conservatorilor și Reformiștilor din Europa (Acre).

Doi Comisari europeni, așadar: Timmermans și Vestager, și patru eurodeputați, dintre care unul, Manfred Weber, este președintele grupului parlamentar PPE.

Șansele sunt extrem de inegale și în realitate doar Timmermans și Vestager pot spera să ocupe acea funcție, care este echivalentă cu rangul unui șef de stat. Altfel zis, cel/cea care o câștigă va fi, în termeni protocolari, echivalentul lui Macron, Trump sau Putin.

Manfred Weber, ștersul candidat al PPE, nu a ocupat niciodată vreo funcție ministerială și și-a făcut întreaga carieră în Parlamentul European.

Frans Timmermans cu președintele Klaus Iohannis la București, 1 martie 2018

Frans Timmermans, numărul doi în actuala Comisie Europeană, e un fost ministru olandez de externe, un poliglot mult temut și dușmănit la București pentru luările sale de poziție față de guvernul Dăncilă, care pe deasupra vine din aceeași familie politică a socialiștilor.

Comisara Margrethe Vestager, singurul oficial european al cărui nume e cunoscut în Silicon Valley, este cea care, în numele concurenței și al regulilor pieței libere, dă amenzi uriași giganților internetului precum Google sau Apple.

Hazardul evoluțiilor politice din ultima vreme a făcut că liberalii din ALDE dispun de cel mai mare număr de șefi de stat și de guvern în UE în acest moment.

Asta înseamnă că Vestager se poate baza pe sprijinul unuia ca Emmanuel Macron, care vrea să formeze un nou grup politic în Parlamentul European, împreună cu ALDE, grup la care ar participa, din România, și viitorii eurodeputați USR/PLUS.

Cei șase candidați, primind timp egal în cadrul dezbaterii de o oră și jumătate, au răspuns miercuri seara, 15 mai, unei salve de întrebări legate de subiecte precum migraţia, securitatea, populismul, șomajul, schimbările climatice şi rolul Uniunii Europene într-o lume pe cale de a fi dominată de SUA și China. Exercițiu retoric, cronometrat și coregrafiat de Eurovision.

Dezbaterea a fost neconcludentă, deși olandezul nominal socialist Frans Timmermans l-a atacat în permanență pe germanul PPE, Manfred Weber, de pildă pentru felul în care a fost pedepsită Portugalia de către instituțiile UE, prin impunerea unei cure de austeritate în plină criză economică.

Tot Timmermans a avut o serie de formule de șoc, spunând, apropo de refugiați, că: „nu poți da amenzi pescarilor care salvează migranți, așa cum face Italia” sau că țările estice trebuie obligate să primească refugiați: -- „Ne trebuie solidaritate în UE. Solidaritatea înseamnă să faci și ce nu-ți place. Dacă lăsăm țările est-europene să reinstaureze granițe, atunci granițele vor apărea iarăși în întreaga Europă.”

Pe lângă competențele sale reale, socialistul Timmermans se mai vede ajutat și de faptul că alegerile europene vor avea totuși loc și în Marea Britanie.

Fără Regatul Unit, știind că cele 73 de locuri ale europarlamentarilor britanici (din 751) fuseseră reîmpărțite sau suspendate (România ar fi urcat astfel de la 32 de eurodeputați la 33), PPE ar fi avut 50 de scaune mai mult decât socialiștii, al doilea grup din Parlamentul European și eternii săi rivali.

Acum, dat fiind că se organizează alegeri europene și în Marea Britanie, numărul de eurodeputați va rămâne de 751, cu 73 de britanici, iar diferența între PPE și socialiști se va reduce la 15 scaune.

Asta pentru că laburiștii britanici ai lui Jeremy Corbyn, care vor realiza în mod sigur un scor foarte bun, fac parte din tabăra socialistă, în vreme ce conservatorii Theresei May (Tories), sunt în tabăra eurosceptică încă din 2014, în grupul conservatorilor și reformiștilor, cum este denumită gruparea din care mai face parte și partidul Lege și Justiție, aflat la putere în Polonia.

Dezbaterea riscă însă să se dovedească inutilă, într-atât capitalele (țările membre) nu vor să lase să le scape din mână funcția importantă de președinte al Comisiei, cum s-a întâmplat în 2014, când guvernele au permis ca Parlamentul să-l numească pe Jean-Claude Juncker, al cărui partid transnațional PPE obținuse atunci cele mai multe voturi.

Negocierile se vor purta, așadar, cu ușile închise, într-o formulă „la pachet”, prin care se va efectua o repartizare geografică și în funcție de gen a funcțiilor.

Odată cu președintele Comisiei Europene vor mai fi numiți guvernatorul Băncii Europene (actualmente italianul Mario Draghi), șeful diplomației UE (acum italianca Federica Mogherini), președintele Consiliului UE (deocamdată încă polonezul Donald Tusk), fără a mai vorbi de președintele Parlamentului European (până acum italianul Antonio Tajani).

Din această perspectivă nu va mai conta care din formațiunile politice transnaționale va ieși prima la alegerile europene din 26 mai, căci algoritmul numirilor în funcțiile importante va fi mult mai complex, într-adevăr „la pachet”.

România nu are însă absolut nimic de zis aici. Ștersa sa președinție a Consiliului UE nu va lăsa nici o urmă, iar nici unul din cei șase candidați la președinția Comisiei Europene nu are vreo simpatie pentru discreditatul regim de la București.