main logo
9848

Cine sunt deputații care au primit cadouri de sute de mii de lei în 2023

După ce deputații Parlamentului R. Moldova și-au depus declarațiile de avere pentru anul 2023, Asociația Promo-LEX prezintă numele deputaților cu bunuri personale sau familiale a căror valoare depășește zece salarii medii lunare pe economie, adică 137.000 de lei, dar și lista deputaților care au cumpărat anul trecut un autovehicul personal sau familial în anul de fabricație a acestuia.

Cine sunt deputații care au primit cadouri de sute de mii de lei în 2023Colaj: Știri.md

Potrivit Promo-LEX, în anul 2023, deputatul BCS Adrian Albu și-a cumpărat în leasing un Volvo fabricat în același an, cu o valoare de aproape 80.000 de euro, prima rată fiind de puțin peste 50.000 de lei, transmite Știri.md.

Și pentru Vladimir Odnostalco, deputat BCS, anul 2023 a fost unul în care a început să folosească o mașină asupra căreia nu deține acte de proprietate. Este vorba despre o Dacia Duster fabricată în 2023, prețul căreia se ridică la 20.000 de euro.

Deputații care au dobândit în 2023 bunuri personale sau familiale a căror valoare depășește zece salarii medii lunare pe economie sunt Marina Tauber, deputat independent, și Vladimir Voronin, membru al BCS.

Anul trecut, Marina Tauber a primit cadou un ceas Rolex, cercei Van Cleef și un set de cercei și inel Boucheron, valoarea cărora nu a fost indicată în Declarația de avere și interese personale.

Vladimir Voronin a primit în 2023 un ceas de mână Breitling Transocean Chronograph Unitime ca donație, în valoare de 117.600 de lei.

Știri.md amintește că, anterior, Asociația Promo-LEX a prezentat și lista deputaților care au avut în anul 2023 venituri personale sau familiale de peste un milion de lei, dar și ce deputați sunt cei mai îndatorați.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării