main logo
4972

Cine sunt cele două femei care au profanat drapelul Moldovei

Persoanele care au profanat drapelul de stat al Republicii Moldova, utilizându-l drept suport pentru evacuarea deșeurilor, au fost identificate de către oamenii legii.

Cine sunt cele două femei care au profanat drapelul Moldovei

Solicitată de Realitatea.md Mariana Bețivu, ofițerul de presă al Poliției Naționale, ne-a declarat cu referire la informația Inspectoratului de Poliție Edineț că este vorba de două femei, angajate în calitate de personal tehnic (servitoare) la gimnaziul din orașul Cupcini, raionul Edineț.

În cadrul audierilor, acestea au recunoscut că au luat drapelul de stat din depozitul gimnaziului și l-au folosit drept suport pentru evacuarea deșeurilor de pe stadionul instituției, întrucât era deja vechi.

De asemenea, făptașele au declarat că nu au avut intenția să profaneze simbolul statului, deoarece nici nu știau că acțiunea lor reprezintă o infracțiune penală.

În prezent, oamenii legii desfășoară acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Amintim că, recent, pe rețelele de socializare a apărut o imagine cum două doamne folosesc drapelul de stat drept suport pentru evacuarea deșeurilor. Astfel de acțiuni sunt calificate de legislația națională drept profanarea simbolului de stat și se pedepsește conform Codului Contravențional sau în funcție de gravitatea cazului conform Codului penal.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării