main logo
1773

Cine este procurorul reținut în dosarul judecătoarelor

Procurorii și ofițerii anticorupție au descins, astăzi, la Curtea de Apel Chișinău, judecătoria Chișinău sediul Centru, Procuratura municipală, precum și domiciliile suspecților, într-un caz de corupție investigat începând cu luna august a anului curent.

Cine este procurorul reținut în dosarul judecătoarelor

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție, schema infracțională a fost aplicată în mai multe episoade, iar în ea sunt implicați 5 judecători, 1 procuror, 1 avocat, 1 asistent judiciar, 1 medic și un inculpat pe un dosar.

Reporterii Deschide.MD au aflat inițial cine sunt judecătorii implicați în schemă, iar acum au obținut și numele procurorului care a fost încătușat. Este vorba despre Vera Chiranda, procuror în Procuratura Municipală. 

Rolul ei în schemă a constat, potrivit procurorilor, în intermedierea transmiterii mijloacelor bănești de la persoanele interesate către cele cinci magistrate.

Vera Chiranda a fost numită pe 18 august 2014 în funcția de procuror în Procuratura sectorului Centru, municipiul Chișinău. Anterior, prin Ordinul Procurorului General din 04 iunie 1996, a a deținut funcția de procuror în cadrul Procuraturii Transport.

În 2017 a declarat un venit obținut la locul de muncă de bază în valoare de 223 553 lei și altul obținut din activitatea didactică la INJ - de 4 750 Lei. Ea mai declară un apartament cu suprafața de 104,4 m.p., în valoare de 473 574 Lei, 1,0 cotă-parte, contract de vînzare-cumpărare din anul 2002.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării