30 iunie, 20:59
311
1
Cine este noul director regional a Băncii Mondiale pentru Moldova
30 iunie, 20:59
311
1

Noul director regional a Băncii Mondiale (BM) pentru Moldova, Ucraina şi Belarus începând cu 1 iulie a fost desemnat Arup Banerji.

Potrivit Infotag cu referire la site-ul BM, el va conduce angajamentul băncii cu guvernele, actorii cointeresaţi şi partenerii din aceste trei ţări, transmite Știri.md.

El va supraveghea avansarea proiectelor în curs de derulare, celor de portofoliu şi de activităţi analitice, ghidând în acelaşi timp direcţia programelor preconizate.

Până la actuala numire, Banerji, cetăţean indian, a activat drept director regional pentru Uniunea Europeană, supraveghind acţiunile operaţionale, strategice şi cele de cunoaştere în statele membre UE.

Anterior, în calitate de director superior şi şef al Practicii globale pentru protecţia socială, a muncii şi locurilor de muncă în cadrul Băncii Mondiale, el a supervizat activitatea globală a băncii privind locurile de muncă, reţelele de protecţie socială şi pensiile.

Arup Banerji este autor de cărţi şi lucrări privind creşterea economică, finanţele publice, dezvoltarea umană, protecţia socială, instituţii, locuri de muncă, reducerea sărăciei şi inegalităţii.

Din iulie 2016 până în februarie 2020, director regional pentru Belarus, Moldova şi Ucraina a fost Satu Kahkonen. În februarie curent, ea a fost numită director regional pentru Indonezia şi Timorul de Est.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter