main logo
3575

Cine este bărbatul din clipul video în care Dumitru Robu numără euro

Bărbatul din clipul video în care procurorul general interimar, Dumitru Robu, numără o sumă impunătoare de bani este fostul consul al Moldovei la Odesa, Sergiu Șeptelici.

Cine este bărbatul din clipul video în care Dumitru Robu numără euro

Informația a fost confirmată de avocatul acestuia, Vadim Ciobanu. Potrivit lui, Șeptelici nu se află în prezent în țară, dar se va întoarce în curând și va vorbi cu presa, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

"Mi-a comunicat că urmează să se întoarcă în ziua de miercuri. Unica ce vă pot comunica din discuţia cu Şeptelici este că în acele imagini nu este nimic infracțional şi nu este vorba despre mită.

Detaliile o să vi le comunice el, deoarece nu sunt împuternicit să ofer careva detalii pe acest caz", a declarat Vadim Ciobanu.

Ciobanu ne-a spus că nu poate vorbi despre acest subiect, întrucât îl reprezintă pe Şeptelici doar în dosarul în care acesta este învinuit de corupere pasivă.

Sergiu Şeptelici e acuzat că, în timp ce ocupa funcţia de consul, ar fi pretins şi primit mită în valoare de 100 de euro de la un arab pentru a-i elibera o viză de ședere.

Săptămâna trecută, în spaţiul public a apărut un clip video în care Dumitru Robu numără bancnote de euro.

În filmuleț se vede figura unui bărbat care, de asemenea, ţine în mână un teanc de euro.

Anume acest bărbat este Sergiu Şeptelici.

Cel care a trimis presei video-ul susţine că procurorul general interimar ar fi fost mituit pentru a influența clasarea unui dosar de corupție deschis pe numele unui funcționar.

Ca rezultat al acestei acţiuni, angajatul respectiv a fost achitat, a mai scris persoana care a expediat imaginile.

Avocatul lui Şeptelici ne-a confirmat că el a fost achitat în prima instanţă pentru presupusa luare de mită.

Robu a negat acuzaţiile şi a spus că doar a intermediat cumpărarea unui automobil pentru cumnatul lui.

El a solicitat CSP să desemneze un procuror care să investigheze cazul. Potrivit preşedintelui Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, instituția urmează să desemneze un procuror care să investigheze cazul, dar deocamdată nu se ştie când se va întâmpla acest lucru.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării