Cinci tineri, surprinși în flagrant la Strășeni în timp ce comandau droguri
Cinci tineri cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani au fost depistați în flagrant de poliție, într-o localitate din raionul Strășeni, în timp ce ar fi comandat substanțe narcotice prin intermediul aplicației Telegram. Intervenția a avut loc în urma unei informații operative, anunță autoritățile.
Foto: Colaj știri.mdPotrivit datelor preliminare, suspecții se aflau într-un autoturism în momentul în care au fost surprinși de oamenii legii. La apariția polițiștilor, aceștia ar fi încercat să scape de probe, aruncând mai multe plicuri cu substanțe suspecte, transmite Știri.md.
Substanțele ridicate au fost transmise pentru expertiză, pentru a se stabili exact natura acestora. Conform informațiilor oferite de poliție, este vorba despre droguri de tip PVP, cunoscute și sub denumirea de „sare”.
Totodată, tinerii au fost supuși testării, iar rezultatele preliminare au indicat prezența substanțelor narcotice în organism.
Cei cinci suspecți sunt cercetați în conformitate cu legislația în vigoare, iar oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului.