main logo
1497

Cinci școli din țară, modernizate cu sprijinul Norvegiei și PNUD Moldova

Norvegia și PNUD Moldova vor moderniza cinci din cele 35 de instituții de învățământ care fac parte din Rețeaua Școlilor Model din Republica Moldova. Investițiile vor fi făcute în cadrul proiectului „Transformarea educației în Moldova prin Școlile Model”, în valoare de 18.920.667 dolari, implementat în perioada 2024-2028.

Cinci școli din țară, modernizate cu sprijinul Norvegiei și PNUD MoldovaFoto: PNUD

Cu susținerea proiectului, vor fi renovate clădirile, instituțiile fiind totodată dotate cu echipamente școlare performante și mobilier. Astfel, de condiții mai bune vor beneficia mii de copii din centrele raionale, dar și cei care vin la aceste instituții din localitățile învecinate, transmite Știri.md. 

PNUD și Norvegia vor susține totodată formarea cadrelor didactice și adaptarea curriculumului și a conținuturilor educaționale predate în școli. 

Toate acestea vor sprijini școlile să devină adevărate modele din punct de vedere al infrastructurii și dotărilor, dar și din perspectiva practicilor de predare - învățare. Viitoarele proiecte de reconstrucție vor fi consultate pe larg în cadrul unor discuții publice cu elevii, profesorii și părinții.

Potrivit lui Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, în continuu are loc investiția în calitatea educației și în asigurarea accesului egal la studii pentru toți copiii din Republica Moldova. El mai spune că școlile-model trebuie să devină poli de atracție în special pentru copiii care studiază acum în instituții cu un număr foarte mic de elevi. 

„Vom investi în infrastructura acestor instituții, astfel ca procesul educațional să fie organizat la cele mai înalte standarde. Dar, ceea ce contează cel mai mult, sunt investițiile în cadrele didactice, în modul în care sunt organizate procesele în instituție, în materialele didactice și multe alte aspecte care transformă o comunitate școlară în una performantă”, a mai spus Dan Perciun.

La rândul său, Kamilla H. Kolshus, Șefa Biroului Ambasadei Norvegiei în Republica Moldova, a declarat că Norvegia este mândră să colaboreze cu PNUD și alți actori pentru a promova educația de calitate în țara noastră. De asemenea, ea spune că educația este cheia succesului atât pentru fiecare persoană în parte, cât și pentru întreaga societate și dezvoltarea democrației în această societate. 

„Așteptăm cu nerăbdare să urmărim evoluția acestui proiect și sperăm că acesta va ajuta Moldova să creeze un viitor mai bun pentru tânăra sa generație”, a declarat Kamilla H. Kolshus, Șefa Biroului Ambasadei Norvegiei în Republica Moldova.

Cele cinci școli beneficiare vor trece printr-o transformare complexă, astfel ca să fie accesibile, precum și să asigure un mediu sigur și confortabil pentru elevi și profesori. Sălile de clasă vor dispune de computere, table interactive și alte dispozitive educaționale. Echipamentele performante pentru laboratoarele de fizică, chimie și biologie (senzori, dispozitive digitale de măsurat etc) vor înlocui dispozitivele învechite moral și fizic.

Se vor face lucrări de modernizare și în exteriorul clădirilor - vor fi renovate terenurile de sport, trotuarele, curțile școlilor și sistemele de iluminat etc. În plus, școlile vor primi mobilier nou, conceput pentru a fi versatil și confortabil, pentru a le permite profesorilor să schimbe cu ușurință configurația sălii de clasă și să folosească metode active de învățare și lucru în grup. 

Nu doar condițiile de studii se vor schimba. Și metodele de predare vor fi îmbunătățite. Profesorii din cele cinci școli vor beneficia de cursuri de formare și perfecționare pentru a-și dezvolta competențele pedagogice și a adapta metodele de predare, astfel ca acestea să fie interactive și incluzive.

Proiectul va sprijini MEC în procesul de dezvoltare curriculară și abilitarea școlilor în luarea deciziilor. Astfel, proiectul va contribui la evaluarea și revizuirea curriculumului național și a documentelor aferente, pentru ca acestea să asigure interdisciplinaritatea, incluziunea, egalitatea de șanse și alte componente importante. Pentru a asigura implementarea noilor documente curriculare, vor fi instruite cadrele didactice, precum și vor fi elaborate planuri de lecție și alte materiale educaționale. Se va lucra și la îmbunătățirea guvernanței educației la nivel local, a managementului școlar și a autonomiei instituțiilor educaționale.

Reţeaua Şcolilor Model este un proiect al Ministerului Educaţiei și Cercetării. Autorităţile au ales 35 de şcoli, care vor fi transformate astfel încât să fie un model atât din punct de vedere a infrastructurii, cât şi a metodelor de predare. Inițiativa este susținută și de Banca Mondială, Uniunea Europeană, PNUD, UNICEF, Guvernul Poloniei și alte organizații internaționale. Totodată, proiectul este susținut de mai multe companii private, care s-au alăturat inițiativei.

Foto: PNUD

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării