main logo
494

Cinci membri ai grupării criminale Makena, din nou pe banca acuzaților

Procurorii PCCOCS au contestat sentința Judecătoriei Chișinău prin care cinci membri ai grupării criminale „Makena” au fost deferiți justiției în mai 2018, după ce au pretins de la un deținut 30.000 de euro.

Cinci membri ai grupării criminale Makena, din nou pe banca acuzațilorFoto: știri.md

Astfel, procurorii au solicitat în fața Curții de Apel Chișinău aplicarea legii prin prisma Codului penal și pedepsirea inculpaților cu închisoarea de la 13 la 15 ani, transmite Știri.md.

"Procurorii consideră distorsionată interpretarea probelor de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, care a dus la achitarea inculpaților. La această etapă, toți cei cinci inculpați se află la libertate", menționează Procuratura.

Amintim că inculpații au mai fost condamnați pentru diferite infracțiuni. 

În timp ce erau deținuți în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, sub pretextul unei datorii inventate, au cerut de la un alt deținut suma de 30.000 euro și l-au amenințat cu violență, inclusiv împotriva rudelor acestuia.

Astfel, în scopul săvârșirii acestei fapte penale, inculpații i-au comunicat datele de contact ale unei persoane, fost deținut, prin care pretindeau să le fie transmiși banii. 

La data de 3 ianuarie 2018, sub controlul organului de urmărire penală, au fost transmise mijloace bănești în sumă de 30.000 lei, ca prima tranșă din suma totală de 30.000 euro solicitată. 

Intermediarul a fost reținut în flagrant delict, în momentul primirii banilor. La aceeași dată, oamenii legii au desfășurat perchezițiile în camerele deținuților implicați în comiterea șantajului, unde au depistat probe concludente despre săvârșirea infracțiunii de șantaj în proporții deosebit de mari.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării