Cinci copii, întorși părinților după ce s-au pierdut în mulțime de Ziua Europei
Cinci copii care s-au pierdut de părinți în timpul evenimentelor organizate de Ziua Europei au fost găsiți și întorși în siguranță familiilor lor, anunță Inspectoratul General de Carabinieri.
Foto: IGC/TelegramPotrivit oamenilor legii, incidentele au avut loc în zonele aglomerate unde s-au desfășurat activități dedicate Zilei Europei, iar intervenția rapidă a angajaților a permis identificarea părinților și reunirea copiilor cu familiile lor, transmite Știri.md.
În acest context, carabinierii le recomandă părinților să manifeste atenție sporită atunci când merg cu cei mici la evenimente publice și în locuri aglomerate.
Autoritățile sfătuiesc familiile să stabilească din timp un punct de întâlnire, pentru ca eventualele situații de acest fel să poată fi gestionate rapid și fără panică.
Carabinierii au precizat că vor continua să asigure ordinea publică și siguranța participanților la evenimentele organizate în Capitală.