12921
Femeia de 81 de ani din Cimișlia, care a dispărut, a fost găsită
Femeia de 81 de ani din Cimișlia, dată dispărută de aproape trei săptămâni, a fost găsită și este în afara oricărui pericol.

Autoritățile nu au oferit deocamdată detalii despre circumstanțele în care a fost găsită, însă au transmis mulțumiri cetățenilor pentru implicare și sprijin în căutări, transmite Știri.md.
Amintim că femeia plecase de la domiciliu într-o direcție necunoscută, iar familia nu a mai reușit să ia legătura cu ea.