Chiveri a vizitat liceele cu predare în limba română din Tiraspol și Bender
La 26 februarie, în cadrul vizitei sale în regiunea transnistreană, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a efectuat deplasări la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol și la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender. Oficialul a avut întrevederi cu administrația instituțiilor și cu cadrele didactice.
Foto: gov.mdDiscuțiile au vizat provocările cu care se confruntă școlile cu predare în limba română din regiune, identificarea soluțiilor pentru depășirea dificultăților și stabilirea unor măsuri de sprijin din partea autorităților Republicii Moldova, transmite Știri.md.
Una dintre principalele probleme semnalate este lipsa unor spații proprii care să asigure condiții adecvate pentru desfășurarea procesului educațional. Potrivit reprezentanților instituțiilor, în localități există imobile ce ar putea fi adaptate necesităților școlilor, mai ales în contextul creșterii numărului de solicitări de înscriere.
De asemenea, administrațiile au subliniat necesitatea asigurării unei continuități reale între ciclurile de învățământ, inclusiv prin diversificarea și dezvoltarea ofertei educaționale la toate nivelurile.
Un alt subiect abordat a fost înrolarea forțată și ilegală a tinerilor în structuri militare neconstituționale, practică ce, potrivit autorităților și reprezentanților școlilor, creează obstacole pentru elevi și le afectează parcursul educațional.
Viceprim-ministrul a reconfirmat angajamentul autorităților de a susține dreptul la educație în limba română și de a asigura funcționarea continuă a instituțiilor de învățământ din regiune, în pofida dificultăților existente.