main logo
753

Chișinăul vrea mai multe școli în limba română în Transnistria

Autoritățile de la Chișinău vor deschiderea mai multor școli cu predare în limba română în regiunea transnistreană.

Chișinăul vrea mai multe școli în limba română în TransnistriaFoto: emerging-europe.com

Biroul politici de reintegrare anunță că există un interes justificat al autorităților constituționale pentru deschiderea sau reorganizarea și a altor instituții de învățământ în regiune pentru a diversifica oferta educațională pe malul stâng al râului Nistru și în municipiul Bender, transmite Știri.md.

Conform Biroului, situația din cele opt instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană se află la un control permanent atât din partea Ministerului Educației și Cercetării, cât și a Biroului politici de reintegrare, având prioritate absolută desfășurarea procesului educațional într-un mediu atractiv și sigur pentru copii, corpul didactic și administrația instituțiilor de învățământ.

Reprezentanții Biroului politici de reintegrare susțin că în anul curent se atestă continuarea unei tendințe pozitive de ușoară creștere a numărului de elevi în cele opt instituții de învățământ, în care studiază 1.677 de elevi în anul curent, comparativ cu 1.650 (2021), 1.573 (2020) și 1.547 (2019).

„În context, întru extinderea bunelor practici pentru desfășurarea unui proces educațional, în conformitate cu exigențele Codului educației al Republicii Moldova și standardele internaționale ce oferă accesul la un mediu educațional legal și de perspectivă pentru tinerii studioși din regiunea transnistreană, Chișinăul exprimă un interes justificat pentru deschiderea/reorganizarea și a altor instituții de învățământ în regiune, în conformitate cu rigorile în vigoare, pentru a diversifica oferta educațională pe malul stâng al râului Nistru și în municipiul Bender”, se mai arată în comunicat.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării