point Logo
main logo
main logo
779

Chișinăul rămâne un oraș al gropilor în asfalt, în ciuda lucrărilor de plombare

Chișinăul continuă să fie un oraș al gropilor în asfalt, chiar dacă Primăria Capitalei a dat start lucrărilor de plombare a carosabilului. Pe multe străzi, stratul de asfalt deteriorat a fost frezat și... lăsat. Șoferii sunt nevoiți să facă slalom printre gropi și denivelări, iar situația le pune la grea încercare atât răbdarea, cât și economiile.

Chișinăul rămâne un oraș al gropilor în asfalt, în ciuda lucrărilor de plombareFoto: Captură video

„Suntem pe strada Alba Iulia, unde de câteva zile mai multe porțiuni de asfalt deteriorat au fost frezate, iar adânciturile în carosabil au rămas cum au fost. Șoferii spun ca sunt nevoiți să reducă viteza și să ocolească șanțurile de pe drum. Mai mult, din cauza lucrărilor de reparație care au loc ziua, în orele de vârf, în zonă se formează ambuteiaje, iar traficul devine și mai aglomerat”, a relatat jurnalista Maria Rusnac, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.

Pe strada Alecu Russo, situația este similară.

Din cauza gropilor ce au împânzit străzile, dar și a numeroaselor porțiuni de asfalt ce au fost frezate, șoferii ajung inevitabil la autoservice-uri. Costurile pentru reparația mașinilor ajung și la câteva mii de lei.

Corneliu Donos, managerul unui autoservice din Capitală: „Gropile au fost pline cu apă. Șoferii se fereau de o gaură și dădeau în alta mai mare. Un amortizor ajunge în medie la 1.200 de lei, plus schimbul cam la 600 de lei.”

Între timp, responsabilii de la Primărie spun că intervin pentru a remedia situația.

Vasile Chirilescu, purtător de cuvânt al Primăriei Chișinău: „Se lucrează foarte intens. Sunt 30 de echipe dislocate în sectoarele Capitalei. Sunt sute de muncitori care intervin și plombează cu asfalt fierbinte gropile. Sunt foarte multe străzi afectate de condițiile meteo din ultimele două luni”.

Primăria Chișinău îndeamnă șoferii să manifeste prudență și să respecte semnalizarea rutieră temporară pe străzile unde au loc lucrări de reparație.

jurnal.md
Publicitatea ta poate fi aici