main logo
4262

Chișinăul, invadat de balcoane extinse, geamuri și mansarde

Geamuri ieșite în afară, balcoane extinse în exterior cu o structură nesigură, având în vedere că nu au sprijin în jos şi nici cabluri de susţinere în partea superioară și mansarde care mai nu își iau zborul.

Chișinăul, invadat de balcoane extinse, geamuri și mansardeFoto:

Cam așa fiecare sector din Capitală se “laudă” cu blocuri locative care au anexe construite fără a se ține cont de aspectul arhitectural unic al orașului, transmite Știri.md cu referire la tvc.md.

Oameni spun că aceste construcții haotice nu sunt construite legal și nu arată bine, dar și pun viața oamenilor în pericol, iar arhitectul orașului spune că oamenii încalcă legea deliberat, pentru că amenzile sunt prea mici.

Și-au prelungit bucătăriile sau camerele până pe marginea drumului, au stricat geamurile, iar în locul lor și-au făcut uși. La fel și-au construit balcoane unde nu le era locul și câteva nivele, deasupra altor clădiri. 

Cam așa își construiesc ”cuiburile” unii locuitori din Chișinău. O

amenii care trec prin preajma blocurilor, dar și care locuiesc în blocurile ”împodobite” spun că nu este deloc calitativ ceea ce se construiește și că le este frică că mâine poimâine le va cădea ceva în cap.

„În caz de cutremur, ele oricum nu au aceeași fundament, în orice moment poate să crape, să se dărâme, riscul este foarte mare. Și nici nu arată estetic, așa nu este construit normal.”

„Este și periculos, aceste mansarde sunt peste tot, desigur că este periculos.”

Unii se arată convinși că nimeni nu verifică aceste construcții și nici nu sunt făcute conform unui plan, iar conducerea orașului nu-și bate capul. Iar existența autorizațiilor pentru asemenea anexe este pusă la mare îndoială.

„Trebuie să lucreze primăria,sunt secții respective care trebuie să urmărească construcțiile. Nu se încadrează în tot aspectul exterior, aceasta trebuie de prefăcut, în primul rând trebuie de verificat dacă aceasta este normal, să corespundă condițiilor, cerințelor tehnice.”

„Calitatea lor, ele nu sunt făcute după calitatea după care trebuie să fie făcute și respectiv e urât, dacă se face, se face un bloc întreg și nu separat, un balcon, fiecare își face curtea lui în jurul blocului.”

Alții spun că toate aceste construcții haotice sunt create doar acolo, unde blocurile nu sunt în vizorul autorităților și nimeni nu le acordă atenție.

„Să fi fost casa aceasta undeva din față nu făceau așa ceva, aceasta este în spate, de aceea fac ce vor. Dacă fac de exemplu într-un stil, faceți totul odată, dar așa cum au făcut ei este un exemplu foarte urât.”

Și arhitectul capitalei confirmat că cele mai multe anexe sunt construite ilegal și după dorința proprietarilor. 

Alexei Țurcan susține că chiar dacă de multe ori au încercat să rezolve această situație, locuitorii nu încetează să încalce legea, din motiv că amenda pentru astfel de lucruri este destul de mică.

Alexei Țurcan, arhitect-şef interimar, Chişinău: „În majoritatea cazurilor sunt neautorizate.Amenzile conform codului contravențional nu sunt așa de mari, probabil și locatarii și agenții economici ignorează prevederile legislației și consideră că pe cale ilegală este mai ușor să construiești. Amenzile au fost majorate, dar nu atât de considerabil.”

Arhitectul municipiului Chișinău consideră că toate aceste construcții neautorizate pot fi oprite doar prin majorarea amenzilor, să fie ca și în alte țări europene, deoarece acolo pentru încălcarea legislației în domeniul construcției amenzile sunt foarte mari.

(minutul 10:55)

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării