Chișinăul găzduiește cea de-a treia vizită a unei delegații din Lublin
Municipiul Chișinău găzduiește, în perioada 2–6 iunie, cea de-a treia vizită de lucru a delegației din Lublin, Polonia, reprezentată de Autoritatea pentru Drumuri și Transport Public din Lublin (ZDiTM).

În cadrul vizitei, reprezentanții din Lublin și echipa de implementare a proiectului „MOVE IT like Lublin” din Chișinău au avut o întrevedere cu viceprimarul municipiului Chișinău, Olga Ursu, transmite Știri.md
Discuțiile au vizat rezultatele colaborării de până acum, inclusiv organizarea de instruiri pentru specialiști, elaborarea în comun a documentelor de politici publice și preluarea bunelor practici din Lublin.
Un moment-cheie al vizitei este semnarea unui Acord de colaborare între Direcția generală mobilitate urbană din Chișinău și Autoritatea pentru Drumuri și Transport Public din Lublin, care vizează consolidarea cooperării bilaterale în domeniul mobilității urbane și asigurarea continuității acesteia și după finalizarea proiectului.
De menționat că, de la lansarea proiectului, specialiștii din Chișinău și Lublin au participat la instruiri reciproce, vizite de studiu și schimburi de experiență, contribuind la îmbunătățirea politicilor publice locale în domeniul mobilității urbane.
Vizita are loc în cadrul proiectului „MOVE IT like Lublin” - inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din municipiul Chișinău”, finanțat de Uniunea Europeană și se bazează pe un parteneriat între Primăria municipiului Chișinău și Primăria orașului Lublin.