main logo
1640

Chișinău: Un șofer beat a provocat un accident grav. O mașină a ars

Un accident grav s-a produs în această noapte, într-o intersecție din municipiul Chișinău. Un automobil a fost grav avariat, iar altul a ars. La fața locului au intervenit oamenii legii și pompierii.

Chișinău: Un șofer beat a provocat un accident grav. O mașină a arsColaj: Știri.md

Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, la data de 19 iunie, în jurul orei 01:35, oamenii legii au fost sesizați despre un accident rutier produs la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Armenească din municipiul Chișinău, transmite Știri.md. 

Conform cercetărilor preliminare, conducătorul unui automobil de model Audi, în vârstă de 22 de ani, fiind în stare de ebrietate avansată (0,84 mg/l alcool în aerul expirat), nu a ținut cont de situația rutieră și a tamponat un autoturism Hyundai parcat regulamentar.

În urma impactului, persoane traumatizate nu au fost înregistrate, însă ambele vehicule au fost grav avariate, iar automobilul Audi a luat foc.

Conducătorul auto a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului.

Video: vtememd

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării