main logo
3430

Chirtoacă, despre arderea Catedralei Notre-Dame: Omenirea merge într-o direcție greșită

Întreaga lume este devastată după ce Catedrala Notre-Dame din Paris a ars ca o torță chiar de Ziua Mondială a Artei, pe 15 aprilie.

Dorin Chirtoacă: Omenirea merge într-o direcție greșită

Liderii lumii și-au exprimat îngrijorarea față de această tragedie, iar cei de la UNESCO au anunțat că sunt pregătiți să o restaureze, transmite Știri.md.

Și ex primarul din Chișinău, Dorin Chirtoacă, a venit cu un mesaj pe pagina sa de Facebook:

"De ce Notre-Dame de Paris, cea mai faimoasă catedrală din lume, și Titanicul, cea mai mare corabie din lume (la această dată) s-au "scufundat" în flăcări, în aceeași zi, 15 aprilie, la distanța de 107 ani? Cine poate răspunde la această întrebare?

Condoleanțe nu doar poporului francez și întregii Europe, condoleanțe omenirii, care habar nu are că merge într-o direcție greșită. 

Știm că acest cuvânt - condoleanțe, se folosește când este vorba despre oameni, despre ființe. Sunt sigur însă că fiecare francez percepe Catedrala ca pe o parte din el însuși. De aceea, da, condoleanțe.

După mine, atunci când ard simboluri, acestea sunt semne că suntem pe o cale greșită. Dacă nu se va învăța nici din această lecție, următorii care vom arde, suntem noi, oamenii și întreaga planetă, care se sufocă din cauza încălzirii globale, dar și a iresponsabilității "puternicilor" acestei lumi, obsedați de războaie și înarmări continue, tocând anual cele mai mari bugete din istoria omenirii în acest sens, în condițiile în care prioritățile sunt cu totul altele.

Pentru mine, Notre-Dame din Paris, despre care am învățat la școală din clasa a 2-a la orele de franceză, pe care am văzut-o pe afară numai, noaptea în preajma Crăciunului, în anul 2003, mergând pe jos jumătate de Paris pentru a o vedea, și pe care am vizitat-o prima dată în anul 2006, a fost întotdeauna și rămâne a fi un simbol al eternității și al continuității civilizației umane, un liant între antichitate și zilele noastre.

Este cea mai faimoasă catedrală din lume, este o emblemă, este totuși un monument istoric, funcțional până azi, care are o vârstă de aproape 1000 de ani.

Corect ar fi să contribuim și noi, cât de puțin, la restabilirea acestui edificiu. Francezii vor aprecia gestul nostru de solidaritate cu ei. Eu voi merge pentru aceasta la Ambasada Franței.

Să nu uităm că de la ei, de la francezi a pornit Liberte, Egalite, Fraternite! Să fim și noi frați cu ei, în această clipă grea. Probabil este un sentiment și cum ți-ar arde o parte din suflet. Este ca și cum la noi ar arde Putna.

Tocmai a început săptămâna patimilor, duminica la ei, la catolici, este Paștele", a scris Dorin Chirtoacă.

Catedrala romano-catolică Notre-Dame din Paris, situată în Arondismentul 4 al capitalei Franţei, a fost construită în perioada 1163-1345 în stil gotic. Catedrala este unul dintre monumentele emblematice ale Parisului.

Vezi și:

Catedrala Notre Dame din Paris, în flăcări. Primele imagini

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării