main logo
745

Chirtoacă a recuzat judecătorul și acuzatorul de stat. Procuror: Sunt cereri abuzive

Primarul suspendat Dorin Chirtoacă a recuzat astăzi judecătorul și procurorul care instrumentează dosarul său. Motivul ar fi că nu a fost prezentat tot dosarul în care este vizat.

Chirtoacă a recuzat judecătorul și acuzatorul de statChirtoacă a recuzat judecătorul și acuzatorul de stat

De cealaltă parte, procurorul spune că apărarea cât și primarul înaintează cereri neîntemeiate în mod abuziv pentru a trece la examinarea în fond a dosarului.

Ședința de judecată de astăzi a fost amânată în urma depunerii cererilor de recuzare a judecătorului dar și a procurorului. Primarul suspendat a declarat presei că astăzi procurorul trebuia să prezinte integral materialele din dosar, însă a adus doar câteva declarații ale lui Gamrețki și Grozavu, scrie deschide.md.

„Procurorul susține că eu nu am nici-o atribuție și nu sunt vizat în dosarul de atunci din 2015. Tot procurorul spune că nu am atribuții la falsificarea licitației. De asta am decis să cer instanței ca să fie încetată urmărirea penal. Lucrurile sunt absurde și au un susbstrat politic care are scop să mă scoată din primărie. Noi am cerut și recuzarea judecătorului pentru că nu poate să-i mai ceară procurorului să prezinte toate actele din dosar”, a declarat Dorin Chirtoacă. 

Dumitru Robu, procurorul care instrumentează cazul spune că aceste recuzări sunt abuzive și neîntemeiate. 

„Apărarea înaintează abuziv diferite argumente neîntemeiate pentru a nu trece la examinarea în fond a cauzei. Astăzi au fost prezentate materiale suplimentare la dosar și apărarea a făcut cunoștință cu toate probele. Partea apărării înaintează abuziv diferite cereri la fiecare punct, la fiecare virgulă. Sperăm în timpul apropiat să trecem la examinarea în fond a cauzei”, a adăugat Robu. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării