main logo
696

Chironda: Chirtoacă a manipulat CMC în legătură cu taxarea electronică

Dorin Chirtoacă a folosit un caiet de sarcini vechi pentru a manipula Consiliul și a întârzia implementarea taxării electronice în Chișinău.

Chironda: Chirtoacă a manipulat CMC în legătură cu taxarea electronicăColaj: Știri.md

De această părere este Victor Chironda, expert în dezvoltare urbană și consilier municipal, transmite Știri.md

Declarația vine după ce ieri, 8 iulie, conducerea Partidului Liberal a susținut o conferință de presă în contextul în care urmează să aibă loc licitația privind tichetarea electronică în transportul public din Chișinău

Potrivit lui Dorin Chirtoacă și Ion Cebanu, caietul de sarcini făcut public ar fi fost falsificat.

Prin urmare, Victor Chironda consideră că acuzațiile aduse de către Cebanu și Chirtoacă sunt bazate pe comparația dintre Caietul de sarcini aprobat prin decizia CMC nr. 15/4 din 22 decembrie 2017 cu Caietul de sarcini publicat pe site-ul achizitii.md.

"Ion Cebanu și Dorin Chirtoacă au folosit în mod intenționat un caiet de sarcini vechi pentru a manipula Consiliul Municipal Chișinău și a-l determina să anuleze licitația demarată. În urma acuzațiilor aduse de către Ion Cebanu în cadrul ședinței CMC din 5 iulie 2019, Consiliul Municipal a emis o circulară care a determinat anularea unei proceduri de licitație perfect legale, în ultima zi de recepționare a ofertelor.

Astfel, în rezultatul acțiunilor lui Dorin Chirtoacă și Ion Cebanu, a fost pierdut în zadar timpul și efortul membrilor grupului de lucru pentru elaborarea caietului de sarcini, iar Decizia CMC de anulare a unei licitații perfect legale a adus prejudicii de imagine instituției Consiliului Municipal și a compromis un proiect util și necesar municipalității", susține expertul în dezvoltare urbană. 

Victor Chironda nu înțelege care este scopul acestor acțiuni de tergiversare a modernizării transportului public din Chișinău, însă spune că "este regretabil că Dorin Chirtoacă chiar și din afara Primăriei reușește să facă rău chișinăuienilor".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării