Chiril Guzun vine cu precizări privind demiterea sa din cadrul IGPF
Chiril Guzun, fost angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, solicită publicarea unei dezmințiri după ce a pierdut litigiul cu instituția, susținând că informațiile privind legalitatea încetării raporturilor sale de serviciu ar fi eronate și contrazise de hotărâri judecătorești definitive.
Foto: Chiril GuzunChiril Guzun afirmă că materialul jurnalistic, publicat anterior, s-a bazat exclusiv pe poziția instituției și că anumite aspecte prezentate nu ar corespunde realității, transmite Știri.md.
„Precizez următoarele aspecte esențiale, confirmate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile:
1. Probele invocate ca temei al încetării raporturilor mele de serviciu au fost contestate și declarate lipsite de valoare probatorie într-un alt dosar judecătoresc soluționat definitiv în favoarea mea (anexez decizia).
2. Instituțiile vizate (Poliția de Frontieră și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova) au fost sancționate de instanțele de judecată pentru neprezentarea probelor în original, fiind depuse doar înscrisuri cu caracter informativ intern, fără forță probantă conform dispozițiilor procedurale (anexez deciziile).
3. Expertiza de traducere oficială efectuată în cadrul procesului a evidențiat modificări și intervenții asupra conținutului inițial al unor documente, de natură a altera sensul acestora.
4. În litigiul referitor direct la legalitatea demiterii mele, nu au fost administrate probe valide și suficiente care să susțină temeiul încetării raporturilor de serviciu, iar hotărârile judecătorești pronunțate ulterior contrazic fundamentul factual al informațiilor publicate”, susține Chiril Guzun.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Pe 18 februarie 2026, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul lui Chiril Guzun prin care acesta s-a plâns că ar fi fost demis de fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, din considerente politice.
Potrivit argumentelor invocate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră care au stat la baza demiterii lui Guzun au fost condamnarea acestuia definitivă în 2016. El fiind găsit vinovat de abuz de serviciu.