833
3
Chicu: Pistele folosite până în noiembrie 2019 în dosarul fraudei bancare au fost greșite
833
3

Premierul Ion Chicu susține că frauda din sistemul bancar moldovenesc a fost pregătită din timp, iar autorii furtului miliardului plătesc cu banii furați în 2014 mai mulți deputați pentru ca aceștia să plece din majoritatea parlamentară.

Foto: știri.md

Șeful Guvernului a declarat la un post privat de televiziune că, până a veni Alexandr Stoianoglo în funcția de Procuror General investigațiile în dosarul furtului miliardului au fost mimate, transmite Știri.md cu referire la telegraph.md.

„Autorii furtului miliardului sunt foarte activi acum în Parlament și intuiesc că cu banii furați în 2014 cumpără deputați. Cazul este foarte dificil, dar știu că este progres și sper că, săptămâna viitoare, vor fi și unele acțiuni”, a declarat premierul.

În opinia șefului Guvernului, toate pistele folosite până în noiembrie 2019 în dosarul fraudei bancare au fost greșite.

„Cu Kroll și alte investigații au fost piste greșite, au fost transferuri bancare care este foarte ușor de văzut cine a făcut transferul, unde s-au dus banii, cine a dat dispoziții”, a spus Chicu.

Premierul susține că mai întâi s-a pregătit platforma pentru furt, apoi banii au fost furați din cele trei bănci moldovenești.

„Iată aceasta acum descoperă Procuratura. S-a dus pe pistă greșită furtul a aproape 900 de milioane de euro, care s-au dus din țară. Acum aceste personaje, când am vrut să aducem 200 de milioane de euro au spus că acești bani nu sunt buni”, a declarat Chicu.

Evoluțiile în dosarul investigației fraudei bancare vor fi discutate joi, 15 mai, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate, convocată de președintele Igor Dodon.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter