point Logo
main logo
main logo
4195

Chicu, după scandalul de la UTM: Mai există demnitate? Moștenire din tată-n fiu

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, a reacționat dur la controversa apărută în jurul Universității Tehnice a Moldovei (UTM) și a proiectului de modificare a Codului educației, care ar permite rectorului Viorel Bostan să obțină un al treilea mandat consecutiv în cazul unei reorganizări instituționale.

Chicu, după scandalul de la UTM: Mai există demnitate? Moștenire din tată-n fiuImagine simbol

Într-o postare publică, Chicu a criticat tăcerea presei și lipsa de reacție a mediului academic, după ce rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a denunțat faptul că reorganizarea universitară ar putea consolida o conducere „moștenită din tată în fiu” la UTM, transmite Știri.md.

„Vă imaginați într-o țară europeană autentică sau în orice altă țară cu intelectualitate care se respectă, să facă o asemenea declarație un rector al celei mai mari universități, iar toată presa ‘independentă’ să ignore?”, a scris Ion Chicu.

Fostul premier afirmă că motivul tăcerii ar fi faptul că Șarov a făcut referire la „unul care a moștenit din tată-n fiu Universitatea Tehnică din Moldova – mare activist pas-ist și deputat pe-o lună”.

Chicu a lansat și un apel către corpul profesoral din țară, punând sub semnul întrebării integritatea acestuia.

„Domnilor intelectuali din mediul academic, a mai rămas ceva demnitate și coloană vertebrală? Pe cine să mizeze acest popor?”, a conchis Chicu.

Disputa a izbucnit după ce Ministerul Educației a propus modificări la Codul educației care prevăd că un rector poate obține un al treilea mandat consecutiv dacă instituția trece printr-un proces de reorganizare prin absorbție. Proiectul este în consultare publică.

Rectorul USM, Igor Șarov, a criticat dur inițiativa, afirmând că aceasta poate crea percepția menținerii unei conduceri familiale la vârful UTM timp de peste patru decenii. Șarov a subliniat că astfel de practici contravin principiilor democratice și autonomiei universitare.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici