main logo
85310

Cetăţenii R. Moldova pot deține doar un singur permis de conducere

Cetăţenii Republicii Moldova pot deține doar un singur permis de conducere, anunţă Agenţia Servicii Publice.

Cetăţenii R. Moldova pot deține doar un singur permis de conducereImagine simbol

Instituţia subliniază că prevederile europene interzic unei persoane să dețină simultan mai multe permise, eliberate de ţări diferite, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Autoritățile menționează că basarabenii au dreptul să-și preschimbe actele în țările în care s-au mutat dar documentele moldoveneşti trebuie trimise înapoi instituţiilor care le-au emis pentru a fi radiate din evidenţe.

Cei care vor fi prinşi că dețin concomitent permise de conducere eliberate de două țări riscă o amendă de 47.500 de lei sau închisoare de până la un an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate până la cinci ani. 55 de persoane se află acum în această situaţie, fiind în anchetă.

Mihai Scutari, şef-adjunct, Departamentul Înmatricularea mijloacelor de transport și calificarea conducătorilor auto: Aceste încălcări sunt, de obicei, depistate ca urmare a procedurii de conversie a permiselor de conducere naţionale în permise de conducere ale altor state cu care există acorduri bilaterale de recunoaştere şi conversie.

Astfel, după finalizarea procedurii de conversie în alte ţări, solicitanţii depun o declaraţie pe propria răspundere, de obicei cu motive false, de pierdere sau deteriorare în faţa autorităţilor competente din Republica Moldova şi solicită preschimbarea permisului de conducere.

Astfel obţinând un permis de conducere al altui stat dar şi un nou permis de conducere naţional, cu preţul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii.

Constatările menţionate se fac la momentul când autorităţile competente din alte state remit pentru distrugere permisul personal care se predă obligatoriu la momentul conversiei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării