Cetățenii, invitați la campania de împădurire Generația Pădurii
În prima zi a primăverii, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu reprezentanții Agenției „Moldsilva”, a oferit trecătorilor din centrul Capitalei mărțișoare și puieți, simboluri ale renașterii naturii. Prin acest gest, cetățenii au fost invitați să participe activ la campania națională de împădurire #GenerațiaPădurii.

Evenimentul va avea loc pe 15 martie în satul Geamăna, raionul Anenii Noi, transmite Știri.md.
„Campania de împădurire #GenerațiaPădurii își propune să mobilizeze oamenii din toată țara să se alăture eforturilor de a face Moldova mai împădurită. Pe 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi, vor fi plantate peste 30 hectare de pădure. Totodată, vor fi disponibile alte 120 de locații din toate raioanele țării pentru plantare. Detalii și modalități de participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” și al Ministerului Mediului, accesând butonul „Participă la plantări primăvara 2025””, declară membrii Ministerului Mediului.
Amintim că, pe lângă cele 30 de hectare de pădure care vor fi plantate în localitatea Geamăna vor fi extinse și reabilitate 3.500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste opt milioane de puieți.
„Prin plantarea puieților, se urmărește nu doar sporirea suprafețelor forestiere, ci și creare unui mediu mai sănătos pentru toți cetățenii, prevenirea eroziunii solului, îmbunătățirea calității aerului și apei, precum și crearea unor habitate sigure pentru biodiversitate.
Ministerul Mediului și Agenția ,,Moldsilva” invită toți cetățenii, mediul privat și societatea civilă să se implice în campania de împădurire #GenerațiaPădurii. Mai multe păduri înseamnă un mediu mai bun pentru noi toți”, specifică autoritățile.