main logo
336

Cetățenii, informați cum să prevină contravențiile și infracțiunile

Polițiștii din Chișinău au intensificat activitățile de prevenire cu caracter general, orientate la prevenirea și combaterea răspândirii epidemiei COVID-19, furturilor din locuințe, furturilor de accesorii de la automobile, jafurile stradale și pungășiilor.

Cetățenii, informați cum să prevină contravențiile și infracțiunile

Totodată, poliţiştii repartizează cetăţenilor pliante informative, transmite Știri.md.

Pentru a preveni infectarea și raspândirea infecției COVID-19, poliţiştii adresează cetățenilor următoarele sfaturi:

- Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.

- Purtați masca în transport public, centre comerciale, spații închise, acolo unde nu este posibil de respectat distanța fizică de 1 m.

- Evitaţi locurile aglomerate.

- Masca trebuie să acopere gura și nasul.

- Evitaţi să atingeţi masca, nasul ori ochii.

- Daţi masca jos atingând doar prinderile sale și depozitaţi-o într-o pungă.

- Dezinfectaţi-vă mâinile după ce atingeţi masca.

- Nu scoateţi masca pentru a vorbi cu alte persoane sau pentru alte acțiuni.

- Nu permiteţi altor persoane să folosească masca pe care aţi folosit-o.

Pentru a nu fi deposedați de bunurile materiale pe care le aveți în automobile țineți cont de următoarele recomandări ale Poliției:

- Instalați o alarmă auto profesionistă sau folosiți un dispozitiv pentru a bloca volanul;

- Instalați o automagnitolă cu panou detașabil, care urmează a fi scos la părăsirea habitaclului automobilului;

- În timpul conducerii automobilului, aflându-vă în ambuteiaje, blocați ușile automobilului, nu țineți bunurile pe scaunul pasagerului;

- Pe timp de noapte parcați automobilul în bine iluminate, la parcări special amenajate

- Nu lăsați în automobil bunurile personale în locuri vizibile.

Recomandări privind prevenirea furturilor din locuințe:

- Când plecați de acasă pe mai mult timp, nu faceți public acest lucru;

- Dacă aveți posibilitatea, montați la ușa de acces două încuietori, având sisteme de chei diferite;

- Dacă aveți sistem de alarmă/supraveghere video asigurați-vă că sunt active;

- Nu lăsați geamurile deschise dacă locuiți la parter;

- Rugați un vecin de încredere să vă supravegheze apartamentul sau casa, în perioada când sunteți plecat.

Pentru a nu cădea victima hoților furturilor din buzunare țineți cont de următoarele:

- Hoţii de buzunare sunt foarte abili;

- Evitaţi locurile aglomerate dacă aveţi o sumă importantă de bani;

- Dacă, totuşi, aveţi aceste sume, nu număraţi banii pe stradă sau când sunt și alte  persoane în jur;

- Când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i aveţi, ci numai suma   de care aveţi nevoie;

- Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile de la locuinţă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării