main logo
609

Cetățenia prin investiție va fi acordată altor trei cetățeni străini

Preşedintele Igor Dodon a acordat altor trei cetăţeni străini cetăţenia Moldovei în schimbul investiţiilor. Decretul în acest sens a fost publicat vineri în "Monitorul Oficial".

Cetățenia prin investiție va fi acordată altor trei cetățeni străini

Potrivit decretului, Preşedintele a dispus "acordarea cetăţeniei RM cetăţenilor străini în baza datelor de identificare ale cetăţenilor в„–SP/04/2019, в„–SP/07/2019 şi в„–SP/08/2019. În cazul primilor doi, cetăţenia a fost acordată şi membrilor familiilor lor, numărul acestora nefiind indicat, transmite Știri.md cu referire la Infotag.md.

Programul de acordate a cetăţeniei în schimbul investiţiilor a fost adoptat în 2018 de guvernarea condusă de Partidul Democrat, care spera în acest fel să atragă cel puţin 1,3 mlrd. euro în republica în următorii cinci ani.

Potrivit programului, un investitor străin poate obţine cetăţenia moldovenească dacă transferă cel puţin 100 mii euro în Fondul de dezvoltare pe termen lung sau dacă va investi 250 mii euro într-un domeniu de importanţă strategică în afaceri. 

Programul a fost promovat de un consorţiu internaţional, selectat în cadrul unui concurs deschis. Din consorţiu făceau parte MIC Holding LLC, Henley & Partners Holdings Ltd, Henley & Partners Government Services Ltd şi Henley & Partners International Ltd.

Autorităţile au promis că cetăţenia Republicii Moldova prin investiţii va fi acordată numai solicitanţilor care corespund celor mai bune standarde internaţionale. Preliminar, reputaţia economică şi financiară a solicitanţilor este verificată în patru etape, inclusiv prin Interpol, SIS, Ministerul Afacerilor Interne şi Centrul Naţional Anticorupţie.

În acelaşi timp, Uniunea Europeană a criticat dur inovaţiile adoptate în Moldova. Potrivit UE, programul conţine riscuri de acordare a cetăţeniei RM unor persoane cu trecut dubios, precum şi cetăţenilor care reprezintă un pericol la adresa securităţii ţării.

Programul a fost criticat şi de noile autorităţi moldoveneşti, iar săptămâna trecută Parlamentul a decis să introducă un moratoriu asupra acordării cetăţeniei. În acelaşi timp, vor fi examinate cererile depuse înainte de data intrării în vigoare a noii legi (conform datelor neoficiale, aproximativ 40). Anterior, Preşedintele a semnat două decrete similare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării