stiri Logo
main logo
main logo
1056

Cerul Moldovei va fi survolat de aeronave echipate pentru fotografiere aeriană

Cerul Republicii Moldova va fi survolat, în următoarele săptămâni, de aeronave special echipate pentru fotografiere aeriană, în cadrul unui proces de actualizare a hărților țării. Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru precizează că lucrările se vor desfășura până pe 30 aprilie.

Cerul Moldovei va fi survolat de aeronave echipate pentru fotografiere aerianăImagine simbol

Potrivit instituției, acțiunile au drept scop colectarea datelor spațiale necesare pentru realizarea ortoimaginilor actualizate. Acestea vor servi drept suport cartografic pentru domenii de interes public, inclusiv cadastrul, urbanismul, amenajarea teritoriului, agricultura, protecția mediului și dezvoltarea infrastructurii, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Zborurile se desfășoară la înălțime, cu aeronave dotate cu echipamente speciale de fotografiere. În context, în mai multe regiuni ale țării pot fi observate marcaje la sol, utilizate ca puncte de ghidaj pentru operațiunile de survol.

Reprezentanții agenției precizează că lucrările sunt planificate, legale și efectuate periodic pentru actualizarea ortoimaginilor la nivel național.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici