main logo
624

Certificatul de urbanism pentru proiectarea unui centru multietajat, revocat

Certificatul de urbanism eliberat SRL „Regata Imobiliare” pe 18 decembrie anul trecut, pentru elaborarea documentației de proiect a unui centru multifuncțional în locul fostei cafenele „Guguță” din Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Capitală, a fost revocat.

Certificatul pentru proiectarea unui centru multietajat, revocatFoto: tv8.md

O dispoziție în acest sens a fost semnată de viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Chironda, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Potrivit dispoziției semnate de viceprimarul responsabil de urbanism miercuri, 24 decembrie, documentul respectiv poate fi contestat în termen de 30 de zile.

Amintim că pe 16 octombrie, Consiliul Național al Monumentelor Istorice a votat pentru anularea avizelor eliberate companiei „Regata Imobiliare” pentru construcția unei clădiri cu mai multe etaje în locul cafenelei „Guguță”. Decizia a fost luată în urma unui demers depus de mai multe organizații din societatea civilă la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

„Regata Imobiliare” SRL, care aparține unei alte firme, „Biotehnos” SRL, a fost fondată de omul de afaceri Ceslav Ciuhrii. Firma „Regata Imobiliare” este și proprietara a două terenuri în sectorul Ciocana, mun. Chișinău, pe care urmează a fost construită o zonă comercială.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării