Cernăuțeanu, despre cazul tinerei LGBTQ+: A fost inițiată o anchetă de serviciu
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat că acțiunile polițiștilor implicați în cazul unei tinere din comunitatea LGBTQ+, care susține că i s-ar fi cerut 3.000 de lei, vor fi examinate în cadrul unei anchete de serviciu.
Imagine simbolPotrivit lui Cernăuțeanu, plângerea a fost preluată de conducerea instituției, iar toate circumstanțele urmează să fie clarificate, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.
„Nu justificăm acțiunile polițiștilor; acestea vor fi documentate, dar trebuie să fim corecți în raport cu toți, și cu comunitatea, și cu angajații, și cu societatea”, a declarat Cernăuțeanu.
Șeful IGP a subliniat că, în acest moment, nu se poate afirma cu certitudine cine are dreptate, până la finalizarea verificărilor.
„La moment este dificil să spun că doamna Frolov are dreptate. Asta ar însemna să acuzăm din start unii angajați fără probe sau probatoriu”, a explicat acesta.
În același timp, Cernăuțeanu a menționat că intervenția celui de-al doilea echipaj de Poliție a încercat să mențină un echilibru, chiar dacă au existat unele abateri.
„Ei (al doilea echipaj, n.r.) au încercat să explice fără a cunoaște la rândul lor, însă au încercat să găsească linia mediană. Ei nu au justificat acțiunile colegilor lor, dar nici nu puteau să confirme că este cu certitudine așa. Au fost scăpări; indiferent de cum stau lucrurile, trebuia să preia plângerea, însă toate acțiunile sunt verificate în cadrul unei anchete interne”, a declarat șeful IGP, calificând drept „regretabile” afirmațiile activistei Angelica Frolov, care a acuzat public „IGP de minciuni”, și a sugerat că discuția cu polițiștii ar fi putut avea și un caracter provocator.
„Eu aș putea spune că discuția cu cel de-al doilea echipaj a fost provocatoare. Au încercat să-i provoace pe angajați, dar noi am văzut un echilibru al angajaților. Dar trebuie să elucidăm toate aceste acțiuni în cadrul anchetei de serviciu. Doamna Frolov are telefonul meu; ori de câte ori a apelat și a putut comunica, exact așa și aici trebuia să procedeze: să găsim o comunicare. Să poarte răspundere cine e vinovat, dar să nu acuzăm în public fără probe și să nu atentăm la viața altor persoane, altor familii. Nu justificăm acțiunile polițiștilor; acestea vor fi documentate, dar trebuie să fim corecți în raport cu toți, și cu comunitatea, și cu angajații, și cu societatea”, a concluzionat Viorel Cernăuțeanu.
Totodată, el a făcut apel la prudență în declarațiile publice, subliniind că responsabilitatea trebuie stabilită doar în baza probelor.
„Să poarte răspundere cine e vinovat, dar să nu acuzăm în public fără probe și să nu atentăm la viața altor persoane și familii”, a conchis șeful Poliției.
Cazul a devenit public după ce o tânără a reclamat că ar fi fost oprită de polițiști, care i-ar fi verificat telefonul și i-ar fi cerut bani, invocând în mod abuziv orientarea sa sexuală. Poliția a negat acuzațiile, menționând că intervenția a fost determinată de un comportament considerat suspect.