main logo
767

Centrul de Prognoze Meteorologice: Cea mai caldă iarnă

Sezonul de iarnă 2019-2020 a fost cel mai cald din toată perioada de observaţie a Centrului de Prognoze Meteorologice, a precizat şeful Centrului, Ghenadie Roșca.

Centrul de Prognoze Meteorologice: Cea mai caldă iarnă

Referindu-se la răcirea din ultimele doua zile, Ghenadie Roșca a spus că vremea a revenit la temperaturile normale pentru această perioadă, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Descreşterea temperaturilor este influenţată de mase de aer din partea de nord a continentului.

„Mai exact, mase de aer de la Polul Nord, care au ajuns şi pe teritoriul Republicii Moldova.

Respectiv, pe timp de noapte am avut temperaturi negative”, a menționat șeful Centrului Prognoze Meteorologice.

Potrivit lui Ghenadie Roșca, în această perioadă este firesc noaptea temperaturile să coboare până la minus 4 grade Celsius, iar pe timp de zi maxima crească până la plus 7 grade.

În comparaţie cu primăvara anului trecut, anul acesta este mai cald, fiindcă teritoriul Republicii Moldova s-a aflat sub influenţa maselor de aer cald din partea Africii. „Sezonul de primăvară abia a început, așa că pe viitor nu ştim la ce să ne așteptăm”, a mai spus Ghenadie Roșca.

Miercuri, 18 martie, și în zilele următoare temperaturile vor fi ca de luna mai, maximele vor urca până la 18 grade Celsius.

Vor crește și minimele nocturne, până la minus 2 grade Celsius.

Începând cu ziua de sâmbătă, 21 martie, meteorologii anunță precipitații în toată țara. Luni, 23 martie, ziua nu vor fi mai mult de 3 grade în termometre, iar noaptea minus 3 grade.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării