main logo
804

Centrul de Creație din Căușeni, distrus după reparație de ploi

Au vrut să repare capital acoperişul şi au reuşit să inunde toată clădirea.

Centrul de Creație din Căușeni, distrus după reparație de ploi

Vorbim despre autorităţile raionale de la Căuşeni care au alocat un milion 400 de mii de lei pentru reparaţii capitale a acoperişului Centrului de Creaţie a copiilor şi adolescenţilor din oraş, doar că antreprenorul care execută lucrările nu a reuşit să acopere clădirea la timp, iar toate încăperile de la primul şi al doilea nivel au fost umplute cu apă în urma ploilor din iunie, transmite Știri.md cu referire la Studio-l.md

Astfel în biblioteca pentru copii, centrul de asistenţă psihopedagogică, o sală de calculatoare şi majoritatea birourilor a plouat la propriu la începutul verii. Acum toată clădirea a fost umplută cu mucegai, iar în unele birouri tencuiala stă gata să cadă.

Ploaia a afectat şi lucrările interioare la tavan, vata minerală a fost îmbibată cu apă, iar carcasa metalică făcută valuri. Dirigintele de şantier susţine că natura ar fi de vină, garantând însă că la finalizarea lucrărilor toate birourile vor avea parte de reparaţie curentă din contul firmei.

Clădirea Centrului pentru copii şi adolescenţi din Căuşeni inundată total în urma ploilor de la începutul lunii iunie. 

Toate încăperile instituţiei s-au pomenit sub ape, tehnica electronică afectată, iar peste 19 mii de cărţi ai bibliotecii raionale pentru copii îmbibate cu mucegai şi umezeală. Incidentul a avut loc după ce o firmă responsabilă de executarea lucrărilor la acoperişul instituţiei a descoperit clădirea înainte de ploile torenţiale, astfel cei care nu au ţinut cont de condiţiile meteorologice au pus în pericol de inundaţie toate birourile de la cele două nivele a instituţiei.

Ploile au inundat nu doar etajul doi al clădirii, ci au ajuns şi la primul nivel, cel mai grav este că şi o parte din biblioteca pentru copii a fost afectată. 

Toate cele aproape 20 de mii de cărţi au fost în pericol de a fi umezite. Bibliotecarii afirmă că au încercat să salveze o parte din fondul de carte, dar că acestea oricum au fost umezite.

Din cauza umezelii şi a mucegaiului care s-a îmbibat în pereţi şi sala de lectură este la moment goală, copii care intră evită să stea mult timp aici.Ploaia a pătruns în toate birourile şi sălile de la etajul doi, muncitorii afirmă că şi spaţiile reparate capital au fost distruse.

Oamenii afirmă că nu ştiu ce vor face în continuare şi asta pentru că instituţia nu are buget planificat pentru aceste reparaţii, iar antreprenorul ar trebui să intervină cu lucrări în spaţiile afectate. Dirigintele de şantier responsabil de executarea lucrărilor afirmă că de vină ar fi natura, acesta spune că a încercat să evite inundaţiile, doar că ploaia a fost foarte puternică.

Victor Doagă a încercat să explice cum au decurs lucrările şi de ce o parte dintre acestea ar trebui executate din nou. Totuşi colaboratorii Centrului de Creaţie insistă ca clădirea să fie reparată măcar la nivelul în care a fost, iar toate cheltuielile de reparaţie interioară să fie suportate de antreprenor.

Potrivit oficialilor lucrările de reparaţie a acoperişului Centrului de Creaţie a copiilor şi adolescenţilor din Căuşeni vor costa cca un milion 400 de mii de lei, până la moment au fost executate lucrări în valoare de 684 de mii.Antreprenorul speră ca până la finele lunii septembrie lucrările să fie finisate.  

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării