main logo
561

Centrele de poştă din Soroca şi Taraclia au primit maşini noi

Centrele de poştă din raioanele Soroca şi Taraclia au primit recent patru automobile noi, în cadrul unui program de înnoire a parcului auto al Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”.

Centrele de poştă din Soroca şi Taraclia au primit maşini noi

„Noile autospeciale ne vor permite să îmbunătăţim serviciile, făcându-le mai operative şi performante. Totodată, vom putea scoate din uz maşinile vechi şi lucra pe altele – noi şi mai sigure”, au afirmat angajaţii întreprinderilor poştale din cele două raioane, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

„Avem în față multe sarcini noi, inclusiv un plan de achiziţii pe care am început deja să-l realizăm. Începem cu Taraclia şi Soroca, dar, până la sfârşitul acestei luni, la alte centre poştale vor ajunge încă opt unităţi de transport. În acelaşi timp, planificăm să dotăm cu o unitate nouă de transport serviciul Post Terminale”, a menţionat, ieri, la ceremonia de înmânare a cheilor, Serghei Nastas, director general al ÎS “Poşta Moldovei”.

Centrele din Soroca şi Taraclia au primit autovehicule adaptate la prestarea serviciilor de poştă. Potrivit surselor de la “Poşta Moldovei”, reînnoirea parcului auto al întreprinderii face parte dintr-o strategie de modernizare a sectorului, ce urmează să fie finalizată în următorii cinci ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării