main logo
2139

Celula de Criză: Consumul de energie pentru sâmbătă, acoperit. Care e costul

Celula de Criză de la Guvern anunță că volumul necesar de energie electrică pentru malul drept al râului Nistru este complet asigurat pentru data de 25 ianuarie.

Celula de Criză: Consumul de energie, acoperit. Care este costulImagine simbol

Potrivit autorităților, activarea contractelor de urgență nu este necesară, iar consumul energetic este estimat a fi cu 6-7% mai mic față de ziua precedentă, transmite Știri.md.

Sursele de energie utilizate pe malul drept:

  • Import din România – 65,20%;
  • SA „Termoelectrica” – 26,97%;
  • Energie regenerabilă – 3,13%;
  • SA „CET-Nord” – 3,64%;
  • Întreprinderea de Stat „NHE Costești” – 1,06%.

De asemenea, SA „Energocom” a rezervat capacități comerciale la hotarul cu România, utilizând atât contracte bilaterale, cât și achiziții de pe bursă. Prețul mediu de achiziție pentru ziua de 25 ianuarie este de 125,21 euro/MWh, cu aproape 20 euro/MWh mai mic decât cel inclus în tarifele reglementate.

Vârful de consum și îndemnuri pentru economisireConsumul maxim a fost înregistrat între orele 17:00 și 20:00, cu un vârf de 957 MW, depășind cu 2% prognoza din timpul zilei. Autoritățile îndeamnă cetățenii să economisească energia, mai ales în intervalele de vârf 07:00 - 11:00 și 18:00 - 23:00, pentru a reduce facturile și a evita supraîncărcarea rețelelor.

Situația în sectorul termic și al gazelor naturaleToate sursele de generare a energiei termice pe malul drept sunt funcționale, fără riscuri. În sectorul gazelor naturale, presiunile din rețeaua gestionată de SRL „Vestmoldtransgaz” sunt în limitele parametrilor funcționali.

Deficit de energie pe malul stângÎn regiunea transnistreană continuă deficitul de energie, fiind aplicate deconectări planificate de câte cinci ore pe zi. Majoritatea energiei provine de la Centrala de la Cuciurgan (MGRES – 90%) și parțial de la Hidrocentrala de la Dubăsari.

Guvernul rămâne angajat în monitorizarea constantă a situației energetice pentru a asigura stabilitatea și funcționarea eficientă a rețelelor.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării