point Logo
main logo
main logo
965

Cele mai cunoscute creații și bancuri ale maestrului Gheorghe Urschi

Maestrul Gheorghe Urschi s-a stins din viață astăzi, la vârsta de 78 de ani. Regizor, umorist și scriitor, acesta a rămas în memoria publicului drept „regele umorului” din Republica Moldova. Cu mult înainte ca noțiunea de stand-up comedy să devină populară, artistul reușea să cucerească publicul prin spectacolele sale, stârnind râsete oriunde evolua.

Cele mai cunoscute creații și bancuri ale maestrului Gheorghe UrschiImagine simbol

Umorul său, uneori ironic sau cu accente de umor negru, dar lipsit de răutate, a bucurat generații întregi. De-a lungul unei cariere de peste 40 de ani, Gheorghe Urschi a abordat mai multe domenii artistice. A scris cărți, piese de teatru și scenarii de film, a realizat emisiuni televizate și a susținut numeroase spectacole în toată țara, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Printre volumele publicate se numără „Dealul fetelor”, „Insula adolescenței”, „Băiatul cu ghitara” și „Cazuri și necazuri”. Totodată, a tradus opere din literatura rusă semnate de Maxim Gorki, Alexander Vampilov și Viktor Astafiev. În cinematografie, a semnat și regizat filme precum „Cine arvonește, acela plătește”, „Văleu, văleu, nu turna!” și „Fenta”.

Pe scena teatrului, numele său este legat de piese precum „Mezinul”, „Vom trăi și vom vedea”, „Testamentul”, „Și iar Chirița!”. De asemenea, a devenit cunoscut publicului larg prin emisiunea „Teatru de miniaturi” și prin turneele susținute în localitățile din Moldova, alături de artiști precum Maria Urschi, Gheorghe Pârlea și Ion Aldea-Teodorovici.

Artistul Iurie Sadovnic îl descria drept „un artist total”, apreciat de public pentru complexitatea talentului său. La rândul său, Gheorghe Pârlea afirma că Urschi este unic în peisajul cultural moldovenesc, subliniind că „un al doilea Urschi nu există”.

Într-un interviu, Gheorghe Urschi mărturisea că bucuria de a face oamenii să râdă i-a dat mereu sens: Da! Când vedeam oamenii râzând în jurul meu aveam senzația că nu chiar degeaba m-a făcut mama pe lumea asta. Este senzația care mă urmărește până în ziua de azi. În această sărăcie în care trăim și în această țară depopulată dacă merg într-un sat și adun 200 de oameni, jumătate bătrâni, jumătate tineri și ei râd două ore cu mine, orice ar zice criticii, experții, elitarii care despică firul în patru, eu consider că știu să fac un lucru mare”.

Pentru contribuția sa la cultură, a fost distins cu numeroase premii și titluri. În 2008 a primit Ordinul Republicii, în 2012, în timpul mandatului președintelui Nicolae Timofti, i-a fost acordat titlul de „Artist al Poporului”, iar în 2014 a devenit Cetățean de Onoare al Chișinăului. În 2019, a fost desemnat Laureat al Premiului Național.

Cele mai cunoscute bancuri

„Știu eu un cântec, n-o să treacă nici două luni și o să-l cântăm cu toții în unison de dimineață până seara. Va cânta toată Basarabia. Deocamdată știu doar refrenul: Vremea trece, vremea fuge, cine nu poate roade… suge”;

„Vine tăticul acasă, își salută soția și băiețelul de trei ani, intră în baie, face un duș, iese de acolo îmbrăcat în pijama și merge cu mămica în dormitor. Ăsta mititel se duce după ei, dar pe dracu! Ușa dormitorului este încuiată! Dar copilul e curios de felul lui și lacătul… are broască. Privește ce se întâmplă în dormitor și exclamă: Iau ce fac! Da eu mănânc bătaie numai pentru că-mi bag degetul în nas!”;

„Intră un copil speriat din curte în casă și strigă: – Mămica, la noi în fundul grădinii sunt un om și o femeie dezbrăcați! ;Biata femeie încearcă să-i ofere o explicație băiețelului; – Or fi niște sălbatici…;– Ea poate-i sălbatică, da tăticul e al nostru!”;

„Doi bărbați stau de vorbă: - Nevasta mea e un înger! - Ce noroc ai! A mea încă-i vie”;

„La sărăcia de azi cine-și poate permite să comande un monument? Aici am un sfat pentru dumneavoastră. Putem face și noi, moldovenii, cum fac bulgarii. În Bulgaria este o regiune unde locuiesc cei mai zgârciți oameni din lume. Să vedeți ce au născocit ca să nu cheltuiască bani aiurea pe monument. Îngroapă mortul în picioare, până la buric, și-l dau cu var. Seamănă monumentul cu mortul, să chiorăsc, parcă-i el. Bucățică tăiată!”;

„Noi cu dumneavoastră acum intrăm în Europa. Ne ticsim în Europa. De parcă noi am fi musca și Europa-i calul…”;

„Un tânăr proaspăt însurat urmează să plece într-o deplasare pentru două săptămâni. Discută cu un prieten: – S-o las din capul ei pentru două săptămâni mi-e în grijă. E frumușică! Văd cum se uită bărbații la ea! – Te învăț eu ce să faci. Până a pleca în deplasare bagă sub pat o oală cu smântână și leagă de plasa patului o lingură, da să nu ajungă în oală. Culcă-te pe pat tu, de unul singur, și vei vedea că lingura nu va ajunge în smântână. Dacă se vor culca doi pe pat vei găsi lingura înmuiată. Peste două săptămâni: – Ei, spune drept, era lingura înmuiată în smântână?– Pe dracu! Era oala plină cu unt!”.

tv8.md
Publicitatea ta poate fi aici