main logo
9991

Cele mai căutate specializări de la universitățile din țară

Mai bine de zece candidați concurează pentru un loc finanțat de la buget în domeniile medicină, drept și economie – cele mai căutate specializări de la universitățile din țară. În total, aproape 20.000 de persoane s-au înscris pentru programele de licență și masterat, iar datele preliminare indică un interes ușor în creștere față de anul precedent.

Cele mai căutate specializări de la universitățile din țarăImagine simbol

Datele în acest sens au fost prezentate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.

Potrivit ministrului, din cei peste 19.800 de candidați interesați să studieze în universitățile din țară, peste 15.000 optează pentru programe de licență, iar peste 4.700 pentru masterat.

Cele mai căutate domenii de studiu sunt științele economice, dreptul, sănătatea, ingineria și activitățile inginerești. Cele mai mari medii de admitere se înregistrează la medicină, drept și științele economice, unde concurența depășește zece candidați pe un loc bugetar.

Ministrul Educației a precizat că, în acest an, cel mai în vârstă candidat înscris la licență are 75 de ani, iar la masterat, 65 de ani.

Cei care nu au reușit să depună dosarele în prima etapă mai pot participa în sesiunea suplimentară, care va avea loc între 13 și 15 august. Rezultatele intermediare vor fi comunicate pe 5 august, și respectiv pe 20 august. Rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi publicate pe 12 august, iar cele ale sesiunii suplimentare – pe 24 august.

Depunerea dosarelor va fi făcută online, prin intermediul platformei eadmitere.gov.md.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării